Horoscop săptămânal Fecioară – 11 – 17 iulie 2020
Între 11 și 13 iulie, seara, unele persoane pot fi îngrijorate cu privire la o chestiune patrimonială al cărei statut este amenințat de revendicări, partaje, hotărâri judecătorești ambigui, amânări ale unei rezoluții clare și definitive.
În alte cazuri se poate ajunge la un conflict deschis cu o persoană sau cu o instituție care abuzează de niște drepturi reale sau care speculează niște ipoteze artificiale (pretexte) într-o chestiune patrimonială. Din 13 iulie, Mercur va reveni la mișcarea directă, de la 5° Rac, semn pe care îl va tranzita până pe 5 august, introducând o notă de rezervă, de prudență și de discreție față de una sau mai multe persoane din cercul lor de apropiați.
Aceste reticențe se vor răsfrânge și asupra sectorului casei a V-a care patronează relațiile sentimentale dându-le o pronunțată tentă de interiorizare, de cenzurare ori chiar, uneori, de inhibare a trăirii lor firești din neîncredere sau din spaima de consecințe. Între 13 iulie, după ora 20:34, și dimineața zilei de 16 iulie, aceste persoane, vor dori stabilitate într-o direcție de viață socială sau profesională ori chiar într-una relațională (părinți/copii), și vor dori să elimine cât mai repede factorii destabilizatori.
Între 16 iulie, după ora 08:19, și 17 iulie, numele unor persoane poate circula în mod flatant (laude, apreciere, felicitări, comentarii pozitive, câștig de încredere, de simpatizanți sau de autoritate) într-un domeniu public sau care privește o comunitate de interese (mediu de afaceri, politică, cultură).
Mai puțin confortabilă poate fi, întreaga săptămână, pentru cei care desfășoară activități de creație și interpretare care pot să nu găsească cea mai bună formulă de exprimare, de unde și o stare de enervare, de dezamăgire sau de apatie de genul “la ce bun?!” a celor care vor fi, gata-gata, să se resemneze și să abandoneze proiectul.