Horoscop săptămânal Fecioară – 17 – 23 august 2024

În ziua de 17 august, dezinteres pentru chestiunile afective. Între 18 august, după ora 0:45, și începutul zilei de 20 august, cele două case ale sănătății vor primi influența Lunii Pline în Vărsător, din 19 august, pe direcția cardiovasculară, Soarele, parte activă în construcția acestei faze, aflându-se în zodia Leului, care controlează inima, iar Luna, în Vărsător, influențând sistemul venos, nervos central și periferic.

Prima măsură preventivă presupune prudența și autocontrolul; nu orice își doresc unii nativi trebuie pus în practică, cu orice preț, chiar în aceste zile încărcate de stres astral, deși, în cazul celor tineri, dorința de afirmare, „grozăveala”, o ia, de obicei, înaintea grijii pentru trup și sănătate, iar imprudența și consecințele nu sunt întotdeauna corect evaluate.

O semnificație aparte poate avea această fază a Lunii în planul muncii, unde surprizele nu sunt excluse; vestea unor schimbări, restructurări sau alinierea instituției unde lucrează la niște măsuri impuse prin acte legislative nou-intrate în vigoare îi poate pune pe nativi în situația de a se (re)orienta repede, pentru că nu vor avea timpul necesar pentru consultări și evaluări relaxate, Fecioarele fiind puse în situația de a evalua logic și realist situația „din teren”.

Între 20 august, după ora 1:52, și noaptea de 22 august, relațiile parteneriale vor sta, pentru început, sub semnul nehotărârii, al ambiguității pentru ca, din după-amiaza zilei de 22 august, când Soarele va intra în zodia Fecioarei, ele să devină mult mai simple și mai clare în mintea nativilor care nu se vor mai complica și cu false probleme din categoria „dar dacă”, „dar nu cumva să…”.

Între 22 august, după ora 2:02, și 23 august, mici probleme financiare care pot fi amânate; rezolvarea grăbită, pe moment, sub semnul enervării, s-ar putea să nu-i conducă pe cei născuți în Fecioară la cea mai bună soluție.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News