Horoscop săptămânal Fecioară – 2 – 8 aprilie
În ziua de 2 aprilie, dispute pe teme financiare sau patrimoniale; unele conflicte mai vechi, născute din incapacitatea de a „cădea la pace” cu alți moștenitori sau beneficiari ai unui avantaj bănesc, se vor desfășura sonor, fără menajamente și vor fi presărate cu multe exagerări, cu interpretări subiective, cu atitudini revendicative formulate agresiv, dar fără justificare juridică sau morală.
Între 2 aprilie, după ora 19:51, și dimineața zilei de 5 aprilie, Fecioarele vor păstra o atitudine neutră sau indiferentă față de ideile, teoriile și explicațiile vehiculate în jurul unor evenimente, în grupul lor de cunoscuți sau colegi, chiar dacă nu vor rezona cu respectivele informații, iar evoluția evenimentelor și adoptarea unor strategii nu le va conveni.
Între 5 aprilie, după ora 6:04, și după-amiaza zilei de 7 aprilie, ipostaze delicate pentru cei care desfășoară activități publice, „în văzul lumii”, sau care au ecou în publicul larg. Unele comentarii ar putea fi defavorabile chiar dacă nu explicit critice (ironii, observații pe muchia fină a sarcasmului, aluzii mai puțin flatante, comparații care sugerează o rezervă față de activitatea/prestația nativului).
Pe 5 aprilie, planeta Venus va intra în zodia Peștilor și va traversa sectorul relațiilor parteneriale, unindu-și, până pe 2 mai, vocația de a proteja și de a opera deschideri existențiale, cu Jupiter și Neptun. Prilej pentru a se stabili parteneriate profitabile, colaborări utile și a se semna contracte avantajoase.
Unii se pot îndrepta spre o căsătorie, alții se pot împăca. Situații favorabile pentru evoluția unui proces sau a unei anchete ori pentru rezolvarea unui litigiu minor, dar costisitor ca imagine și consum nervos. Între 7 aprilie, după ora 18:31, și 8 aprilie, relații normale cu apropiații, fără evenimente remarcabile. Risc, întreaga săptămână, de accidente în special în zona capului.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.