Horoscop săptămânal Fecioară – 20 – 26 noiembrie
Între 20 și 22 noiembrie dimineața, ipostazele publice nu vor fi lesne de abordat pentru că vor funcționa tot felul de influențe astrale destabilizatoare: sfaturi nelalocul lor, informații trunchiate, sugestii vinovate, manipulare, presiuni asupra nativilor care îi vor face să nu fie în cea mai bună formă; aceștia vor fi stingheriți de ecoul discuțiilor purtate în fața unei asistențe sau a publicului de care trebuie să țină seama, dar de a căror utilitate sau onestitate nu sunt convinși, ba, uneori, chiar îi va bate gândul să facă un gest de frondă și să spună ce știu și ce cred că ar trebui făcut într-un segment de viață și activitate, tendință cu atât mai puternic resimțită, cu cât nativii au o răspundere și o funcție care le impune siguranță și liniaritate, nu piruete diplomatice.
În dimineața zilei de 22 noiembrie, la ora 4:35, Soarele va intra în zodia Săgetătorului, pe care o va străbate până în seara zilei de 21 decembrie, timp în care va sluji sectorul relațiilor de familie, introducând o binevenită dorință de ordine, disciplină, generozitate și dăruire de sine.
În același sector, în după-amiaza zilei de 24 noiembrie, își va începe tranzitul prin Săgetător și Mercur, care, până pe 13 decembrie, va susține discuțiile principiale, necesare reglementării unor chestiuni de familie care, în trecut, au stârnit enervare și dizarmonie ori au răscolit sentimentele ambelor părți.
Între 22 noiembrie, după ora 5:33, și 24 noiembrie, după-amiaza, relații de prietenie limitate la contactele umane, la dialogurile și la cooperarea necesară; prudență față de persoanele care au ridicat semne de întrebare cu privire la onestitatea sau la adevărata lor capacitate profesională.
Între 24 noiembrie, după ora 17:59, și 26 noiembrie, va fi nevoie de o grijă specială față de sectorul cardio-vascular prin conduită, medicație și mod de viață responsabil.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.