Horoscop săptămânal Fecioară – 21 – 27 decembrie 2024
Între 21 și 22 decembrie, seara, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității Fecioarelor și le va fi de ajutor în plan personal, organic dar și psihic, nativii primind influxuri bune, stabile, logice care le vor permite să ia deciziile corecte și să acționeze cu siguranță de sine.
Pe 21 decembrie, Soarele va intra în zodia Capricornului și, până pe 19 ianuarie 2025, va tranzita sectorul relațiilor afective cărora le va da mai multă stabilitate, amplificând nevoia de onestitate dar și de profunzime a sentimentelor. Totodată, el se va constitui ca o provocare, ca un fel de prag de încercare a trăiniciei lor, permițându-le nativilor să sesizeze, dacă va fi cazul, fisurile într-o „construcție în doi”, unde cealaltă parte nu e sinceră, nu e dedicată, nu e serioasă sau nu e motivată emoțional.
Între 22 decembrie, după ora 21:08, și 25 decembrie, dimineața, posibilă dezordine bănească. În mod normal, dacă ne gândim la contextul sărbătorilor, afirmația pare firească și, uneori, nu neapărat justificată de contextul astral; totuși, este vorba de o atitudine a nativilor care par, pentru moment, să se „piardă cu firea” și, din varii motive”, să cedeze în fața unor mici capricii, alinturi, răsfățuri și dorințe de a-și oferi o bucurie, de multe ori de compensare; că aceasta va fi costisitoare, e altceva!
Între 25 decembrie, după ora 10:07, și 27 decembrie, seara, dialoguri pline de înțepături venite din partea unei persoane cunoscute ocazional, a unui vecin, a unui tovarăș de drum, a unui participant la o întâlnire, întrunire, colocviu, agapă, festivitate care, evident, nu va face plăcere.
Din 27 decembrie, după ora 21:47, situații complicate, amestecate care creează dezordine în programul de viață curentă personală, profesională, partenerială sau familială. Fiți receptivi la mesajele de pace ale unor parteneri cu care nu vă aflați în cele mai bune relații.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.