Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 24 – 30 decembrie 2022, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Fecioară – 24 – 30 decembrie 2022
Între 24 și 25 decembrie dimineața, nativii vor oscila între dorința de a da frâu liber unor sentimente și numeroasele împrejurări care le vor tăia elanul sau îi vor obliga să se abțină, adoptând un comportament sobru sau mai puțin dispus spre declarații.
Și în relațiile cu copiii, Fecioarele vor avea de optat între aplicarea rigidă a unor principii pedagogice sau renunțarea pentru moment de dragul sărbătorilor, al vacanței ori abordarea lor flexibilă. Între 25 decembrie, după ora 9:14′, și 27 decembrie dimineața, întâmplări „mărunte” în legătură cu locul de muncă; unele pot destabiliza programul unei zile pentru câteva ore.
Între 27 decembrie, după ora 9:34, și 29 decembrie, pe una sau poate chiar pe mai multe direcții de viață și activitate partenerială se pot înregistra ameliorări; nu anticipăm ideea unei împăcări, dar, în acest răstimp, se pot petrece tot felul de gesturi menite să „îmblânzească” relația sau să refacă punțile unui dialog întrerupt; mici amabilități. Între 29 decembrie, după ora 12:36′, și 30 decembrie, neliniști financiare stârnite de cheltuielile neprevăzute ori de informațiile cu privire la viitoarele condiții fiscale ce se vor aplica anul viitor și care îi pot alarma.
În ziua de 30 decembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 17 ianuarie 2023, va străbate sectorul relațiilor sentimentale, dar și al creativității, fiind, în această ipostază din urmă, un factor util celor care desfășoară activități de creație sau de interpretare, făcându-i pe cei născuți în zodia Fecioarei harnici, muncitori, eficienți, dedicați cauzei, atenți la detalii, autocritici și deloc grăbiți să predea o lucrare numai ca să scape de o grijă.
Sunt de evitat, întreaga săptămână, prezențele în public sau la activitățile mediatizate. Evitați să faceți afirmații riscante și nefondate sau neverificate care vă pot pune într-o lumină proastă.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.