Horoscop
săptămânal Fecioară – 29 august – 4 septembrie 2020

Între 29
și 30 august, în zori, univers afectiv care poartă marcajul astral activ de un
an, complicat de tranzitele momentului care vor spori starea de nemulțumire
interioară. În funcție de horoscopul personal calculat pe baza orei nașterii, acest
marcaj se poate muta în alt sector și să complice lucrurile acolo.

Fiecare
nativ din Fecioară ar trebui să identifice aceste vulnerabilități. Între 30
august, după ora 3:37, și 1 septembrie, la prânz, posibile evenimente legate de
locul de muncă și care îi vor mira pe nativi.

Între 1
septembrie, după ora 12:35, și sfârșitul zilei de 3 septembrie, relațiile
parteneriale pot sta sub semnul unei schimbări semnificative: ameliorarea unor
conflicte, reluarea dialogurilor, renunțarea negociatorilor, de ambele părți,
la orgolii și ambiții, atitudine cooperantă. Pe fondul Lunii Pline în Pești,
din 2 septembrie, care va veni cu o puternică vocație de a produce schimbări,
sunt de luat în calcul împăcările spectaculoase, mai ales între soți,
renunțarea, de comun acord a părților, la un litigiu sau la un proces după ce
vor identifica o soluție reciproc avantajoasă.

Chiar dacă
Luna Plină a momentului îi va influența cu prioritate pe cei născuți în zodia
Peștilor, nu trebuie să uităm că Soarele e parte activă în această fază
(opoziție Soare/Lună) și, plasat în tranzit prin casa I a personalității
Fecioarelor, va fi mai puternic, amplificând nota de logică, obiectivitate și
pragmatism de care, în general, dau dovadă cei născuți în acest semn; doar că
acum, alături de Mercur, Soarele le va da și o foarte bună capacitate de a
judeca, de a estima corect și de a nu se pierde în speculații.

Între 3
septembrie, după ora 23:22, și 4 septembrie, harababură birocratică, antipatii
personale manifestate de funcționarii care trebuie să gestioneze un dosar cu
miză financiară sau patrimonială; dialoguri absurde, nervi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News