Horoscop săptămânal Fecioară – 3 – 9 aprilie 2021

În prima parte a zilei de 3 aprilie, treburi mărunte în casă și gospodărie, comunicare succintă pe subiecte banale, de viață curentă, cu părinții sau cu o rudă apropiată. Între 3 aprilie, după ora 11:13, și 5 aprilie, după-amiaza, mecanism astral „sărăcuț” pentru relațiile afective care nu ne permite să ne lansăm în speculații, pe fond, fiind vorba doar de prezența stingheritoare a planetei Pluton în casa sentimentelor, ceea ce nu e o noutate și nici vreo condiție de ameliorare a tristeților și a dezamăgirilor mai vechi.

În dimineața zilei de 14 aprilie, Mercur va intra în zodia Berbecului și, până pe 19 aprilie, va străbate sectorul intereselor materiale care au nevoie de participarea sau de susținerea unei/unor persoane particulare sau a unor instituții.

Pentru multe zile de-acum încolo, în casa a VIII-a se vor afla în tranzit patru planete care vor introduce fiecare, în nota și specificul ei, impulsuri menite să mobilizeze resursele de energie și combativitate ale nativului care va trebui să facă diligențe, uneori exasperante, în dorința de a obține un progres pe calea rezolvării problemei financiare sau patrimoniale cu care se confruntă.

Între 5 aprilie, după ora 16:04, și sfârșitul zilei de 7 aprilie, fluctuații ale fiziologiei unor organe, mai ales a circulației venoase și a funcționării sistemului nervos central și periferic. Modificări “din mers” la locul de muncă. Unele schimbări pot fi necesare și relativ utile, altele mai mult vor complica lucrurile și vor stârni comentarii negative.

Între 7 aprilie, după ora 23:31, și 9 aprilie, relații parteneriale, mai ales cu soțul sau soția, plăcute, politicoase, amabile, care vor netezi niște asperități. Întreaga săptămână, Fecioarele vor dori să stabilească niște colaborări pentru a avea susținerea necesară în cadrul unei activități publice, “vizibile”, și, prin asta, lesne criticabile.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News