Horoscop săptămânal Fecioară – 3 – 9 august 2024

În prima parte a zilei de 3 august, context astral nesemnificativ pentru relațiile de prietenie. Între 3 august, după ora 14:10, și începutul zilei de 6 august, funcțiile cardiace vor fi solicitate din plin pe fondul Lunii Noi în Leu, din 4 august.

Aceasta, deși plasată într-o casă „ascunsă”, va pune un accent special pe multe aspecte din viața personală a celor născuți în zodia Fecioarei, care, în ciuda efortului lor de a înțelege cât mai bine vremurile pe care le trăiesc, vor căuta elemente de susținere a unei concepții despre lume și viață sau a unor motivații personale pentru că au nevoie de validarea unor decizii, reacții, inițiative, replici de care n-au fost întotdeauna mulțumiți, iar acum, noile principii pe care le vor adopta ca jaloane existențiale vor fi încărcate de vocația autoritară a acestui tranzit care le va intensifica mândria, orgoliul și dorința de afirmare.

Între 6 august, după ora 0:17, și 8 august la prânz, trei planete vor tranzita casa I a Fecioarelor: Venus, care, pe 5 august, va intra în zodia Fecioarei, sector pe care îl va străbate până pe 29 august, timp în care îi va răsfăța pe nativi cu vibrațiile ei pozitive în plan personal și fizic sau la nivelul prezenței lor în plan social.

Urmează tranzitului Lunii prin Fecioară, în răstimpul invocat, și apoi Mercur, care, pe 6 august, va intra în mișcare aparent retrogradă; până pe 29 august, când va reveni la mișcarea directă, de la 21° Leu, Mercur îi va îndemna pe nativi să refacă traseul existențial al ultimelor luni și să le analizeze onest, curajos și realist ca să poată sesiza erorile și virtuțile modului lor de a trăi, acționa, gândi și decide. Posibilă răzgândire semnificativă pe 7 august.

Între 8 august, după ora 12:32, și 9 august, nehotărâre cu privire la oportunitatea unor cheltuieli pe fondul unor informații nesigure sau neadevărate ori al ignorării unor riscuri („grozăveală”).

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News