Citește Horoscop săptămânal Fecioară. Previziuni pentru perioada 4 – 10 februarie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Fecioară și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Fecioară – 4 – 10 februarie 2023
În prima jumătate a zilei de 4 februarie, relații de prietenie anoste; Fecioarele vor simți deseori dorința de a se izola de o persoană apropiată lor ori de a pune o limită, o distanță sau o barieră între ei și aceea ori de câte ori respectiva cunoștință va abuza de răbdarea lor.
Pe această direcție, în preajma zilei de 10 februarie, dialog scurt, clar, răspicat și ultimativ între Fecioare și o persoană dragă lor, inclusiv cu fiul sau fiica lor, care poate conduce la o înstrăinare a lor temporară sau definitivă.
Între 4 februarie, după ora 10:49, și sfârșitul zilei de 6 februarie, axa celor două case ale sănătății va sta sub semnul Lunii Pline în Leu, din 5 februarie; contextul va fi unul abuziv prin cuadraturile pe care Luminariile le vor face la Uranus, astfel că sunt de așteptat atât tulburări pe direcția cardio-vasculară, cât și furtuni în relația lor cu oamenii și instituțiile din sfera profesională pe un fond ideologic discrepant.
Fecioarele nu se vor putea pune de acord cu aceia cu privire la o anumită viziune (politică, economică sau de autoritate și legalitate) ori cu privire la felul în care ar trebui să se desfășoare activitatea curentă la locul de muncă. Între 7 și 9 februarie, dimineața, Luna va străbate zodia Fecioarei și le va da celor care s-au născut în acest semn stabilitate, hărnicie, simț al datoriei. Context relativ bun, profitabil prin logica și amabilitatea pe care le va aduce respectiva ipostază astrală.
Între 9 februarie, după ora 10:47, și 10 februarie, evaluare nemulțumitoare a stării financiare ori a evoluției unui dosar prin a cărui rezolvare nativii speră să obțină un ajutor, o recompensă, o susținere financiară, o reparație (despăgubire) materială ori tranșarea unei cauze litigioase. Concluzii care enervează, irită, înfurie sau alarmează. A nu se lua decizii pe acest fond afectiv destabilizat.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.