Horoscop săptămânal Fecioară – 8 – 14 iunie 2024
Între 8 și 9 iunie seara, târziu, momente de duioșie sau de solidaritate cu suferința unui prieten, disponibilitatea de a-l ajuta sau de a-l proteja cu mijloacele care îi stau în putere.
Reacții afective intense la unele ipostaze relaționate care se pot tulbura brusc între o Fecioară și o persoană apropiată lor (cunoscut).
Pe 9 iunie, Marte va intra în zodia Taurului și, până pe 20 iunie, va începe să tranziteze sectorul conștiinței și al atașamentelor ideologice, politice, culturale, morale, religioase spirituale și va contribui la consolidarea lor prin stabilitatea mentală pe care o va susține în beneficiul acestor nativi car se vor distanța de speculații ca fiind nesigure și vor căuta argumentele reale, logice, raționale, materiale în care să creadă și care să constituie un temei solid, pragmatic în abordarea unor idei, tendințe, oferte sau, dimpotrivă, obiecții, observații și sugestii venite din mediul profesional sau din spațiul public ca un fel de constrângere sau de somație de a se adapta transformărilor în curs de derulare.
Între 9 iunie, după ora 22:29, și 12 iunie dimineața, Fecioarele vor elimina abordările șubrede în chestiunile personale sugerând celor din jur voință și putere. Între 12 iunie, după ora 08:39, și 14 iunie, Luna va străbate casa I a personalității celor despre care vorbim acum care se vor dovedi calmi, metodici, atenți la detalii, organizați și riguroși în disputele parteneriale sau interesele divergente.
Benefică și constructivă se va dovedi, întreaga săptămână, echipa celor planete în tranzit prin casa a X-a a carierei care le poate aduce o schimbare de statut, un succes sau o ipostază publică flatantă (premii, distincții, onoruri, funcții reprezentative). Sfârșitul săptămânii, care oferă o minunată conjuncție Soare/Mercur, îi va favoriza pe actorii, ziariștii și oamenii politici ori de câte ori aceștia se vor exprima în public.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.