Horoscop Fecioară

Între 11 și începutul zilei de 13 aprilie, activități
casnice curente, întrerupte de alte preocupări sau priorități de ordin
profesional. Între 13 aprilie, după ora 2:06, și dimineața zilei de 15 aprilie,
blocaj afectiv sau doar relațional care nu este nou, ci este doar mai acut
resimțit în această perioadă, când operează, în continuare, conjuncția
Jupiter/Pluton în Capricorn.

Pentru scurt timp, ea a mai operat și în 2008, de aceea este
posibil ca persoanele mature să retrăiască situații asemănătoare celor prin
care au trecut atunci din punct de vedere afectiv ori relația lor cu aceleași
persoane să reediteze ipostazele de atunci. Nota generală este fie de absență a
unei soluții (blocaj), fie de abordare rigidă (conservatorism) ori de
cramponare de o relație sau de o situație (fixism).

Între 15 aprilie, după ora 9:37, și seara zilei de 20:30,
surprize la locul de muncă. Uneori, e suficientă o singură surpriză, dar
importantă, care să le dea viața peste cap, alteori se poate vorbi de un șir de
surprize, mai mari sau mai mici, care modifică în permanență relațiile și
stilul de muncă. În planul sănătății, solicitare a sistemului nervos central și
periferic, a circulației periferice, venoase și a fiziologiei aparatului
locomotor.

Din 17 aprilie, după ora 20:30, tendința de a atenua
asperitățile ivite în relațiile parteneriale sau în dialogurile de orice fel
pentru a nu se da loc la răstălmăciri și a se genera tensiuni. Griji, așteptare
încordată a unor decizii ce-i privesc sau care le pot afecta echilibrul material
și financiar.

Enervare, stres și imposibilitatea de a accepta, renunța sau
ceda, la schimb, cotele lor de participație pe fondul unor constrângeri sau
propuneri venite de la părțile interesate, la rândul lor, în același tip de
avantaj, câștig sau bun ce urmează să fie acordat (atribuit); risc de judecată
eronată, de evaluare greșită sau de neînțelegere a unui mesaj.

 
 

Urmărește-ne pe Google News