Ligia Velicu, 30 august 1967, ora 7.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Fecioară. Sunteţi motorul casei, din toate punctele de vedere şi orice idee care îndeamnă la progres este binevenită. Există însă şi un pericol, deloc de neglijat, în postura pe care v-aţi asumat-o, acela de a ajunge să preţuiţi prea mult valorile materiale, să puneţi o greutate enormă pe umerii celor apropiaţi. Veţi observa că nimic nu vă mai mulţumeşte, mereu veţi avea senzaţia de insuficient. Sunteţi capabilă de multe sacrificii şi eforturi. Aveţi nevoie, însă, şi de altfel de valori, în afara celor materiale, pentru echilibru. Indiferent de drumul ales, ceilalţi vă urmează şi de aceea responsabilitatea e mare. Nu aveţi motive de teamă, de lipsuri materiale, oricât de greu v-ar fi uneori.
Geanina Săftoiu, 10 septembrie 1983, ora 18.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Vărsător. Ai nevoie de încredere, de echilibru şi de o viaţă frumoasă, aşa cum o gândeşti acum. Pentru a te apropia de acest vis, e nevoie de autoeducaţie, în direcţia eliberării de orice fel de prejudecăţi legate de persoana ta, provocate de unele probleme din familie sau de alt gen. Apoi, ai nevoie de cunoştinţe solide într- un domeniu ales de tine, cel mai probabil în comunicare sau un alt domeniu. Dacă îţi stabileşti un scop clar, vei avea şi puterea de a-l atinge. Ar fi bine să păstrezi o relaţie cordială cu foştii parteneri şi să te fereşti de intrigi murdare.
Petronela T., 26 iunie 1990, ora 18.30, Paşcani. Rac cu ascendentul în Săgetător. Nevoia de independenţă este esenţială, dar cu toate acestea nu trebuie să devină o luptă ca să nu scapi de sub control emoţiile negative. Este bine să rămână un scop vital, dar unul care se realizează într-o viaţă întreagă, pas cu pas. Motivaţiile negative, implicate în acest proces, pot strica mult bucuria unor rezultate deosebite, obţinute prin munca proprie. Frica de lipsuri te poate motiva să munceşti mai mult, dar poate ajunge să îţi domine toate deciziile importante, inclusiv cele în care nu ar trebui să fie amestecată. Mare atenţie la respectarea legilor, regulamentelor şi a limitelor. Există tendinţa de a le ignora cu desăvârşire.
Nicolae Brădăţan, 18 martie 1972, ora 3.00, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Capricorn. Aşa cum vă modelaţi viaţa, aşa va fi aceasta anul viitor şi în ceilalţi ani. Dacă vă asumaţi responsabilitatea pentru ceea ce nu funcţionează şi vă puneţi pe treabă, aveţi şanse mari ca anul viitor, mai ales în prima jumătate, să rezolvaţi multe probleme esenţiale. Şi anul viitor, ca şi anul acesta, principalul obiectiv al dv. trebuie să fie modelarea propriei persoane, cizelarea, pentru a vă îmbunătăţi viaţa. Orice alt scop vă îndepărtează de ocaziile care vă sunt oferite cu generozitate.