Loredan Boharu, 31 iulie 1986, ora 12.00, Alexandria. Leu cu ascendentul în Balanţă.
Dacă sunteţi sigur de oră, dorinţa arzătoare de a vă implica într-o relaţie de cuplu trebuie înţeleasă corect, ca să nu vă dizolvaţi personalitatea în întregime şi apoi să reacţionaţi cu agresivitate, zicând că relaţia v-a stricat, v-a dezechilibrat, v-a răpit independenţa. E o contradicţie majoră între nevoia de a vă implica într-o relaţie şi dorinţa de a vă descurca singur, cu propriile puteri. Aceasta e cea mai importantă misiune, să împăcaţi nevoia vitală de independenţă cu aceea de a merge pe acelaşi drum cu o parteneră.
George Constantinescu, 14 aprilie 1988, ora 4.00, Brăila. Berbec cu ascendentul în Vărsător.
Sunteţi generos înzestrat cu diverse calităţi, însă fondul e dificil de gestionat, pentru că există la fel de multe contradicţii. Misiunea principală este de a ieşi din tiparele mentale, de a cunoaşte diversitatea şi de a înţelege că lumea, oamenii şi chiar întregul univers evoluează într- un ritm armonios, caz în care nu este nimic de condamnat, de judecat sau de criticat aspru. Voinţa puternică poate deveni motorul unei dorinţe de a reacţiona dur faţă de cei din anturaj şi nu numai, imediat ce se abat de la anumite reguli. Este esenţial să vă educaţi aceste înclinaţii, ca să nu se ajungă la probleme majore. Căsătoria se recomandă numai la maturitate sau doar odată cu înţelegerea şi asumarea responsabilităţilor care decurg din acest tip de relaţie sau orice altă relaţie de lungă durată.
Rocsana Arina P., 6 iunie 1990, ora 2.45, Târgu Cărbuneşti. Gemeni cu ascendentul în Berbec.
Menirea ta e una frumoasă, deşi drumul în sine nu va fi uşor. E necesar să treci de la egoism, orgoliu şi o înclinaţie spre dramatizarea propriei vieţi la cooperare, prietenie şi înţelegerea valorii celorlalţi, care nu te umbresc, deşi aşa ţi se pare uneori. Atitudinea faţă de bunuri şi proprietăţi e demnă de o analiză psihanalitică, aşa că se recomandă să fii prudentă în aceste chestiuni şi să nu îţi asumi mai mult decât ţi se cuvine. Va fi necesar să nuanţezi de nenumărate ori aceste probleme, care au legătură cu trecutul tău. Egocentrismul dăunează grav relaţiilor de toate felurile.
Valeriu Luncan, 13 septembrie 1965, ora 17.30, Orbeni. Fecioară cu ascendentul în Vărsător.
E posibil ca principalele probleme care vă răpesc liniştea să fie asociate cu relaţia de cuplu, mai ales că una dintre cele mai importate dorinţe este să aveţi propria familie, un fel de nucleu al vieţii personale. Există o anumită timiditate şi o lipsă de comunicare, ce au ca rezultat faptul apropiaţii vă înţeleg mai greu. Aici trebuie să interveniţi, trecând mai întâi prin etapa de autocunoaştere, ca să aveţi ce spune despre sine. Bineînţeles că nu toate problemele se vor rezolva pe această cale, dar cu siguranţă vor fi mai puţine şi veţi şti cum să le abordaţi, făcând schimb continuu de idei şi de informaţii cu cei din jur.

Urmărește-ne pe Google News