Aveţi mai multe tendinţe care se pot opune acestei dorinţe, cea mai importantă fiind aceea de a vă juca mereu, de a vă purta iresponsabil, ca şi cum aţi avea nevoie tot timpul să vi se reconfirme farmecul personal. Vă speriaţi potenţialii parteneri prin aceste trăsături şi nu le ia mult până să decidă să pună capăt legăturii. Există o doză de instabilitate în orice relaţie şi de aceea se recomandă să reflectaţi la aceste lucruri, pentru a le corecta.
Nona Bucur, 1 septembrie 1954, ora 10.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Balanţă. Este nevoie de echilibru şi de armonie în viaţa dv., indiferent de tentaţii, care nu sunt nici puţine, nici uşor de contracarat. Misiunea principală este să descoperiţi limitele relaţiei de familie, gradul diferit de implicare a fiecăruia, în funcţie de limitele sau de firea sa.
Este posibil să percepeţi viaţa ca o aglomerare de încercări, dar procesul de maturizare v-a ajutat să vedeţi că, deşi aveţi dreptate într- un fel, e bine să nu vă lăsaţi copleşită de provocări, ci să ieşiţi întărită din ele.
Ioan Mureş, 23 august 1944, ora 6.00, Timişoara. Fecioară cu ascendentul în Fecioară. Potenţialul intelectual deosebit v-a oferit numeroase oportunităţi, dar v-a creat şi destule dificultăţi, aşa cum sunt cele din relaţiile cu superiorii sau cu propriii copii. Misiunea dv. este să descoperiţi unde este nevoie de aceste calităţi şi unde nu mai pot fi aplicate, pentru că nu mai deţin cheia dezlegării misterelor. În viaţa emoţională şi afectivă, orice judecată raţională are un efect distructiv. Aţi căutat siguranţa emoţională, dar este posibil ca acest lucru să fi dus şi la o izolare afectivă, adică la respingerea oricărui risc de a suferi o dezamăgire.
Rodica Tătaru, 4 noiembrie 1952, ora 6.00, Bucureşti. Scorpion cu ascendentul în Scorpion. Aveţi puterea de a transforma orice dezamăgire, mai ales din domeniul relaţiilor, într-o lecţie de viaţă preţioasă, după care să vă ghidaţi mai departe. Există o doză de echilibru interior pe care nimic nu o poate atinge. Şi totuşi, vă puteţi face singură rău. Aşa că se recomandă să reflectaţi asupra ideii că fiecare om este liber să facă ceea ce vrea cu viaţa lui, chiar dacă vi se pare dureros ce face acel om şi îl poate duce la un eşec. Există întotdeauna o capcană în asocierile pe care le acceptaţi doar pentru a vă pune la adăpost de eventualele probleme materiale şi financiare. Acestea sfârşesc, de regulă, printr-un eşec.