Horoscop săptămânal Gemeni – 19 – 25 decembrie
În prima parte a zilei de 19 decembrie, motive de uimire,
dar și de respingere a unei situații cu care Gemenii nu vor să aibă de-a face.
Pe 19 decembrie, Jupiter va intra în zodia Vărsătorului, pe care o va tranzita,
până pe 29 decembrie 2021, în două etape, separate de o perioadă în care
Jupiter se va afla în zodia Peștilor.
Planeta le va permite celor care doresc să-și schimbe viața
să găsească cadrul legal sau instituțional necesar pentru a-și transpune
dorințele în faptă. Posibilă abandonare unor studii în favoarea altor
discipline sau schimbare a profesiei, ceea ce va presupune și nevoia unei noi
calificări. Între 19 decembrie, după ora 14:39, și începutul zilei de 22
decembrie, perioadă în care nativii pot strânge încredere, simpatie, admirație
publică, mai ales dacă exercită meserii în domeniul cultural, artistic sau
interpretativ.
La începutul zilei de 21 decembrie, Mercur va intra în zodia
Capricornului; până pe 8 ianuarie 2021, el va susține preocupările legate de
bunurile sau de avantajele materiale ce trebuie conservate, primite sau
atribuite.
Nota generală va fi dată de discuțiile care nu le vor oferi
o rezolvare pe calea înțelegerii de bunăvoie pentru că se vor ridica condiții
greu de acceptat, piedici de natură instituțională, întârzieri mai mult sau mai
puțin justificate. Pe 21 decembrie, la prânz, Soarele va intra în zodia
Capricornului și, până pe 19 ianuarie 2021, va introduce o preocupare nouă,
legată de nevoia ca o instituție să decidă dreptul nativilor de proprietate sau
de uzufruct asupra unor bunuri.
Între 22 decembrie, după ora 0:33, și 24 decembrie la prânz,
posibile confruntări verbale ori dispute cu unul sau mai mulți prieteni. Între
24 decembrie, după ora 12:56, și 25 decembrie, reacții ciudate la ofertele sau
la soluțiile rezonabile (criză de încăpățânare), posibile mai cu seamă în seara
de 24 și noaptea de 25 decembrie, pe fondul unei combinații astrale intense.