Horoscop săptămânal Gemeni – 2 – 8 iulie 2023
În prima parte a zilei de 2 iulie, nativii s-ar putea afla în ipostaze oficiale sau să fie chemați să participe la discuții pe teme parteneriale (asocieri, despărțiri, reformulări ale unui proiect comun care ridică probleme juridice, de proceduri financiare, dar și de interes personal); nota generală va fi una de onestitate și de abordare corectă a dificultăților legate de evoluția acestor relații.
Între 2 iulie, după ora 20:20, și seara zilei de 4 iulie, chestiuni financiare mai greu de soluționat, care impun răbdare (așteptare) sau care evoluează în trepte; tendința de a se crampona de niște bunuri sau de eventualele câștiguri pe care nativii le scontează.
Situație specială în plan bănesc, salarial sau legată de regimul unor bunuri, care se poate precipita ori amplifica în forma lor de manifestare pe fondul Lunii Pline în Capricorn, din ziua de 3 iulie. Între 4 iulie, după ora 20:20, și seara zilei de 6 iulie, conversații care se pot transforma în schimburi de replici mai puțin amabile și chiar mai puțin logice, părțile nefiind dispuse să cedeze sau să renunțe la argumente, chiar dacă acestea nu vor convinge pe nimeni.
Nu sunt indicate acțiunile asupra cărora nu se reflectează înainte de a fi puse în pratică născute din mândrie, orgoliu, vanitate, ambiția de a demonstra cu orice preț ceva. Între 6 iulie, după ora 20:33, și 8 iulie, posibil moment flatant, de succes, în contextul desfășurării unei activități publice unde vor fi priviți cu simpatie și admirație.
Complicată, și poate chiar conflictuală, se conturează a fi casa comunicării care, pe fondul aflării unor secrete, unor informații tăinuite, cu sau fără voie, sau a intențiilor ascunse ale persoanelor cu care nativii se intersectează pe coordonatele acelorași interese, să-i împingă pe Gemeni spre riposte brutale și momente de furie nestăpânită. Posibile deplasări cu peripeții.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.