Citește Horoscop săptămânal Gemeni. Previziuni pentru perioada 22 – 28 ianuarie, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Gemeni și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Gemeni – 22 – 28 ianuarie
În ziua de 22 ianuarie, tulburare a activităților domestice, fragmentare a timpului alocat activităților familiale, nervozitate și instabilitate, preocupări divergente.
Între 23 și 25 ianuarie dimineața, atitudine înțeleaptă față de universul afectiv care ar putea fi pus la încercare de evenimentele personale sau profesionale, de mecanismul financiar dat brusc peste cap sau de ideile care revin insistent în prim-planul atenției lor, făcându-i să treacă în plan secundar felul în care se desfășoară viața lor sentimentală. Efort de atenuare a reacțiilor ostile și de păstrare a unor relații calde și calme.
În ziua de 24 ianuarie, Marte va intra în zodia Capricornului și, până pe 6 martie, va traversa sectorul banilor și al avantajelor materiale obținute prin intermediul unor persoane binevoitoare sau al unor instituții care le pot oferi condiții favorabile dezvoltării și soluționării unei probleme majore pe care, cu propriile lor puteri, nu o pot duce la bun sfârșit (scutiri, reeșalonări de plăți, finanțări, sponsorizări, acordarea de gratuități), dar în condiții dificile și într-un cuantum sub nivelul așteptărilor.
Lui i se va alătura, din 26 ianuarie, și Mercur, care va străbate zodia Capricornului, în mișcare retrogradă, până pe 5 februarie și apoi, în mișcare directă, până pe 14 februarie, când va intra definitiv în Vărsător. El va intensifica latura prudentă, logică, rațională, meticuloasă și responsabilă a felului în care Gemenii vor face estimări, vor formula cereri, vor accepta condițiile puse sau vor aborda o persoană ori un funcționar de stat.
Între 25 ianuarie, după ora 5:35′, și dimineața zilei de 27 ianuarie, nemulțumiri și enervări trecătoare la locul de muncă. Între 27 ianuarie, după ora 9:35′, și 28 ianuarie, o persoană poate să exercite presiuni asupra unui nativ, să devină insistentă, exasperantă sau chiar abuzivă în dorința și pretențiile ei.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.