Horoscop săptămânal Gemeni – 27 ianuarie – 2 februarie 2024

În ziua de 27 ianuarie, informații debusolante, știri care pun pe gânduri, dialoguri care trezesc nevoia nativilor de a avea un plus de informație sau de a face un efort de înțelegere a relațiilor cu persoanele cunoscute ocazional (vecini, parteneri în varii activități pentru o perioadă scurtă de timp), dar și nevoia de a revizui unele dintre concepțiile și scările lor de valori pe care și-au construit până acum opiniile, crezurile fundamentale sau proiectele profesionale.

Uneori, nativii s-ar putea trezi în mijlocul unor controverse ce pot evolua rapid spre o stare conflictuală ori spre dispute sonore; prudența, diplomația și rezerva îi pot feri de erori sau de exagerări.

Între 27 ianuarie, după ora 21:12, și 30 ianuarie dimineața, o piedică, o deziluzie, o tactică greșită în demersurile unui nativ în planul relațiilor interumane din familie ori în planul relațiilor cu instituțiile statului în dorința de a obține aprobări, avize sau reglementări cu privire la regimul unor bunuri imobiliare, funciare, patrimoniale.

Între 30 ianuarie, după ora 10:04, și 1 februarie, seara, cele două case ale relațiilor personale de prietenie, de simpatie, de dragoste sau dintre părinți și copii pot fi puse la încercare de momentele de enervare trecătoare, de reacțiile disproporționate sau de lipsa de răbdare și înțelegere.

Între 1 februarie, după ora 22:37, și 2 februarie, pentru unele persoane, imunitatea scăzută sau șubrezită de un mod de viață imprudent (efort fizic prelungit, lipsa somnului, alimentația haotică, mod de viață sau de exercitare a profesiei riscant) poate sta la baza unor tulburări organice care îi pot obliga pe unii dintre Gemeni să se menajeze, să se îngrijească, să apeleze la medicație sau la o terapie. Întreaga săptămână, preocupări legate de un proces, de o moștenire, de un partaj sau de pretențiile ridicate de nativi care nu ajung la rezoluția dorită de ei.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News