Horoscop săptămânal Gemeni – 31 august – 6 septembrie 2024

Între 31 august și 2 septembrie dimineața, dacă nativii vor trebui să se exprime într-un cadru oficial (sesiune de comunicări, congres, întruniri naționale sau internaționale), vor face o impresie bună, vor fi convingători ori poate vor avea succes în demersul lor de a susține o idee, o soluție, un proiect sau în cazul în care vor susține examene, concursuri, interviuri de angajare, vizionări, castinguri.

Între 2 septembrie, după ora 6:49, și 4 septembrie după-amiaza, treburi gospodărești; punerea în practică a unor soluții menite să ușureze viața părinților, mai ales dacă aceia se confruntă cu limitări de vârstă sau de boală. Aceste inițiative vor funcționa pe principiul zicalei „a-și lua inima în dinți”, adică își vor face curaj să treacă la o acțiune asupra căreia, până acum, ezitau, iar curajul le va fi dat de Luna Nouă în Fecioară, din ziua de 3 septembrie.

Între 4 septembrie, după ora 19:12, și 6 septembrie, Gemenii trebuie să țină cont că 1) pe 4 septembrie, Nodul Sud al Lunii, Luna Neagră și Venus se vor afla în conjuncție, la 7° Balanță și că 2) pe 5 septembrie dimineața, Nodul Sud al Lunii, Luna Neagră, Luna și Venus se vor afla tot la 7° Balanță, conturând un potențial astral riscant, care poate complica sau deteriora relațiile afective.

O atenție specială trebuie acordată temperanței, blândeții sau toleranței (iertării) care pot atenua asperitățile afective.

Pe 4 septembrie, Marte va intra în zodia Racului pe care o va tranzita într-o primă etapă, între 4 septembrie și 4 noiembrie 2024, și apoi, într-o a doua etapă, între 6 ianuarie 2025 și 18 aprilie 2025, după ce va fi tranzitat, între 4 noiembrie 2024 și 6 ianuarie 2025, zodia Leului; în total, șase luni și douăsprezece zile, în care va introduce importante accente astrale în sectorul banilor câștigați prin efort personal. Refuz al schimbărilor; oroare de nou. Mare atenție la contracte.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News