Horoscop săptămânal Gemeni – 5 – 11 septembrie 2020
Între 5 și 6 septembrie, dimineața, stres relațional din cauza prietenilor, încurcături și împrejurări care displac nativilor. Între 6 septembrie, după ora 11:44, și începutul zilei de 9 septembrie, aspect mai puțin semnificativ.
În seara zilei de 5 septembrie, Mercur va intra în zodia Balanței și va introduce, până pe 27 septembrie a.c., un suflu nou în domeniul relațiilor sentimentale: speranță, nașterea unei idile, trăiri intense, plăceri împărtășite alături de cel/cea dragă, satisfacții în plan emoțional. Aspectul va fi util și demn de speculat până la ultima lui ipostază, în cazul părinților, în plan relațional sau pedagogic ori de către cei care doresc să devină părinți.
În dimineața zilei de 6 septembrie, planeta Venus va intra în zodia Leului, pe care o va tranzita până pe 2 octombrie a.c., aducând o binevenită notă de autoritate, dar și de șansă celor care învață, dau examene sau vor să acceseze unități de învățământ de elită.
Noroc în timpul unor deplasări prin șansa de a vedea lucruri noi și utile, de a întâlni persoane interesante sau de a primi un ajutor neașteptat pe direcția informațiilor necesare, sfaturilor competente sau avertismentelor la timpul potrivit. Între 9 septembrie, după ora 0:28, și dimineața zilei de 11 septembrie, Luna va traversa semnul Gemenilor și le va insufla nativilor aparținând acestui semn veselie, optimism, degajare, capacitate de a gândi repede și de a lua decizii (destul) de inspirate.
Din 11 septembrie, planeta Marte va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 15 noiembrie a.c., va crea o stare de ostilitate sau de discordie între un Geamăn și unul sau mai mulți prieteni de-ai săi. Perioadă marcată de obligații domestice și/sau familiale care arată a corvoadă. Cei tineri vor fi chemați de farmecul unor activități care să le dea satisfacții legate de artă, creativitate, inspirație, afirmare originală.