Horoscop săptămânal Gemeni – 6 – 12 aprilie 2024
Între 6 și 7 aprilie la prânz, solicitări în plan profesional sau social divergente, unele le vor face plăcere Gemenilor, pe altele le vor percepe ca pe niște constrângeri sau, în funcție de vârstă și de responsabilitățile cu care au fost însărcinați, nativii vor simți o neîmplinire în activitatea publică; la o analiză onestă, își vor da seama că puteau face mai mult sau mai bine sau că trebuia să procedeze într-o altă manieră, de unde și o firească nemulțumire sau un regret.
Vor rămâne însă cu beneficiul unei lecții de viață care, din fericire, nu va fi prea aspră în planul carierei. Între 7 aprilie, după ora 13:25, și 9 aprilie la prânz, sectorul relațiilor de prietenie va fi pus la încercare de Luna Nouă în Berbec, din 8 aprilie, care se va reuni, la același grad și minut (19°24), cu Soarele și Kiron, într-o triplă conjuncție. Împreună cu alte două conjuncții „relaxate”, cu Nodul Nord al Lunii și cu planeta Mercur, ele vor alcătui un cluster, adică o încărcătură majoră de vibrații pe Berbec.
Multe se pot întâmpla în zona relațiilor de prietenie: dispute verbale aprinse, opinii divergente, conflicte de interese care, odată afișate „la vedere”, se vor dovedi incompatibile sau inacceptabile de către una sau de către ambele părți vizate.
Atașamentele mai vechi se pot destrăma chiar dacă ele le-au adus, în contextul desfășurării unei activități comune, beneficii sau satisfacții celor implicați. Exagerare a intereselor personale, manifestări egoiste, lipsă de înțelegere și incapacitate de a aborda o temă delicată cu tact, cu diplomație sau cu eleganță.
Între 9 aprilie, după ora 13:24, și 11 aprilie după-amiaza, echilibru interior: efort de consolidare mentală prin abordări logice și pragmatice. Din 11 aprilie, după ora 14:59, Luna în tranzit prin zodia Gemenilor le va da nativilor o bună capacitate de comunicare și multă mobilitate interioară (mentală, intelectuală).
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.