Horoscop
săptămânal Gemeni – 8 – 14 august 2020
Între 8 și
10 august, în zorii zilei, relație încordată cu unul sau mai mulți prieteni ori
cu cunoștințele reunite într-o formă comună de activitate (organizație,
asociație, grup de lucru, fundație).
Principala
cauză a acestor disensiuni va fi o chestiune bănească, un eventual câștig,
împărțirea unor fonduri sau, pur și simplu, modul de a obține banii și
avantajele cu care cel născut în zodia Gemenilor nu va fi de acord. Schimburi
aspre de cuvinte, afirmații tăioase, ipostaze ultimative. Alteori, în funcție
de natura relației și a modului de viață al fiecărui nativ în parte, se poate
contura o ceartă ori nativul însuși poate să aibă parte de un necaz provocat,
din greșeală sau cu rea intenție, aproape că nici nu mai contează!, de către un
apropiat.
Între 10
august, după ora 4:28, și după-amiaza zilei de 12 august, sentiment de
nesiguranță cu privire la multe aspecte din viața lor; Gemenii vor simți nevoia
să facă o schimbare în statutul personal, dar nu vor avea suficient curaj,
alteori se vor întoarce la o ipostază de viață din trecut și vor încerca să-i
dea de capăt ca să afle cu exactitate unde au greșit și cum a fost posibil să
se petreacă în acest fel lucrurile.
Între 12
august, după ora 16:46, și 14 august, Luna va tranzita zodia Gemenilor și le va
da celor născuți în acest semn zodiacal multe stări organice bune: mai multă
detașare de factorii de stres, un fel de a gândi liber de prejudecăți, mai
multă disponibilitate pentru afirmare, comunicare, dialog, o bună capacitate de
a se adapta la exigențele momentului în care vor fi implicați.
Continuă
să funcționeze pozitiv influxurile astrale din casa comunicării, care celor
care au experiență și valoare personală le vor permite afirmarea sau, de la caz
la caz, consolidarea unui statut public și profesional (examene, verificări
trecute cu succes, inițiative publice interesante).