Între 28 septembrie, după ora 13:03, și dimineața zilei de 30 septembrie, universul afectiv este bine susținut de aspectele astrale ale momentului și mai ales de Luna Nouă în Balanță din seara zilei de 28 septembrie. Momentul ar putea marca începutul unei relații noi sau acceptarea unor condiții și circumstanțe pentru a salva o relație mai veche.
Dar, din 4 octombrie, când Marte va intra în zodia Balanței, sectorul vieții afective se va nuanța prin apariția unor provocări sau a unor situații speciale, provenind din alte sectoare de viață, care îi vor obliga pe unii Gemeni să lase lucrurile să evolueze de la sine, așteptând efectul limpezitor al timpului, până pe 19 noiembrie a.c., pentru a lua o decizie echilibrată și nu sub imperiul emoțiilor care deformează realitatea și le tulbură sufletul.
Între 30 septembrie, după ora 12:42, și 2 octombrie, la prânz, enervare, agitație, iritabilitate, nerăbdare, temeri, mai mult sau mai puțin justificate. Pe 3 octombrie, Mercur va intra în zodia Scorpionului, semn în care va rămâne până pe 9 decembrie a.c., și va marca, cu o vibrație asemănătoare acestei etape, sectorul sănătății și al muncii. În acest răstimp, pe fondul unei viitoare retrogradări, Mercur va readuce în discuție motivul trăirilor, reacțiilor și argumentelor acestui moment.
Atenție că, tot din 4 octombrie, dialogurile la locul de muncă vor sta sub semnul unor nesincerități, provocări, turnătorii, indiscreții, bârfe sau calomnii. Între 2 octombrie, după ora 14:45, și seara zilei de 4 octombrie, posibile întâlniri, pentru a discuta aspectele unui contract, ale unei înțelegeri; abordări oficiale ale unor aspecte de viață tulburi. Începând cu 4 octombrie, după ora 20:44, unele persoane născute în acest semn zodiacal vor conștientiza niște limite financiare.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!