Horoscop săptămânal Leu – 12 – 18 octombrie 2024

Între 12 și 13 octombrie seara, târziu, mici surprize sau informații care vor constitui un avertisment pentru Lei cu privire la un partener sau la un context asociativ.

În ziua de 13 octombrie, Mercur va intra în zodia Scorpionului și va permite strategii vinovate (adevăruri ascunse, răstălmăciri, provocări) în viața de familie; până pe 2 noiembrie, Leii nu trebuie să le ia în serios și să reacționeze la aceste manipulări.

Tot pe 13 octombrie, Pluton va reveni la mișcarea directă și va străbate zodia Capricornului, permițându-le nativilor ca, până pe 20 noiembrie, să (mai) repare ceva dintr-o situație deteriorată la locul de muncă ori să încheie socotelile cu acel sector și să deschidă un capitol nou de viață profesională. Între 13 octombrie, după ora 22:24, și sfârșitul zilei de 15 octombrie, se mențin tergiversările și dificultățile în planul rezolvării unui interes (litigiu) material sau financiar.

Între 15 octombrie, după ora 23:34, și sfârșitul zilei de 17 octombrie, cele două case ale comunicării, ale învățăturii sau ale deplasărilor vor evolua sub influența Lunii Pline în Berbec, din 17 octombrie. Direct afectată, va fi casa studiilor superioare și a cristalizării conștiinței unde informațiile, situațiile sau provocările momentului pot tulbura ierarhia de valori pe care nativii și-au construit deciziile și viața socio-profesională. Moment al enervării, al revoltei și al contestărilor.

Pe 17 octombrie, planeta Venus va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 11 noiembrie, va crea un context favorabil vieții sufletești, relațiilor sentimentale și creativității. Alții vor avea noroc la concursuri, festivaluri, concerte, reprezentații sau ipostaze publice pe fondul unor activități de creație, de interpretare sau sportive. Între 17 octombrie, după ora 23:00, și 18 octombrie, efort de stabilizare a statutului social (carieră, funcție); rezistență și strategie.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News