Horoscop săptămânal Leu – 13 – 19 aprilie 2024

Pe 13 aprilie, vești de la prieteni, informații referitoare la o activitate desfășurată alături de una sau mai multe persoane apropiate nativilor (ecou mai bun sau mai alarmant în funcție de natura împrejurării în discuție).

Între 13 aprilie, după ora 20:45, și zorii zilei de 16 aprilie, sensibilitate sporită a aparatului digestiv, atât ca rezultat al suprasolicitării lui prin exces de alimente și medicamente, cât și ca efect al disfuncțiilor neuro-vegetative asupra funcțiilor metabolice. Gânduri, unele incomode, rememorări, nevoia de întoarcere în trecut pentru a face comparații cu faptele prezentului. Leii vor avea tendința să se izoleze în spațiul căminului sau în forumul interior pentru a nu fi obligați să răspundă unor solicitări venite dinspre familie, cunoscuți, colegi, străini.

Între 16 aprilie, după ora 5:24, și după-amiaza zilei de 18 aprilie, schimbare de registru pe fondul intrării Lunii în casa I a personalității Leilor, ceea ce le va da mai multă siguranță de sine și o reală dorință de a fi activi. Uneori, aceste provocări, care îi vor obliga pe Lei să-și schimbe mentalitatea, pot veni dinspre sectorul profesiei, al puterii și al notorietății care „îi vor scoate din bârlog”.

Între 18 aprilie, după ora 17:11, și 19 aprilie, un aspect nu tocmai confortabil (o „foarfecă” între Saturn 15°/Marte 21° Pești și Luna 15°/Luna Neagră 22° Fecioară) va influența cele două case ale banilor și beneficiilor materiale, permițând unor blocaje instituționale sau împotriviri personale să împiedice rezolvarea unui plan mai vechi; secvența îi va dezamăgi pe Lei, dar nu-i va demobiliza, aceștia având resursele necesare să schimbe modul de abordare al respectivelor teme.

În ziua de 19 aprilie, Soarele va intra în zodia Taurului și, până pe 20 mai, va străluci în casa a X-a a puterii, a afirmării, a succesului, a luptelor în plan socioprofesional și a tenacității.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News