Horoscop
săptămânal Leu – 15 – 21 august 2020
Între 15
și 17 august, dimineața, solicitare discretă a celor două case ale sănătății;
contextul astral va accentua hipersensibilitățile universului interior,
mecanismele sistemului nervos simpatic și parasimpatic și impactul afectiv al
amintirilor.
Leii vor
face efortul de a-și stăpâni reacțiile față de evenimentele și situațiile, mai
modeste ca importanță, generate la locul de muncă sau în mecanismul de
desfășurare a activității profesionale curente. Între 17 august, după ora 8:39,
și dimineața zilei de 19 august, Luna va traversa zodia Leului și le va da
celor care s-au născut în acest semn un plus de susținere astrală, acționând
mai ales asupra cugetului și spiritului (tărie de caracter, voință, capacitate
de decizie rapidă, implicare, etc.).
În ziua de
19 august, la ora 5:42, se va produce faza de Lună Nouă în Leu, la 26°35, ceea
ce va reprezenta un eveniment astral cu impact semnificativ asupra persoanei
lor (trup și suflet), indicând un început de viață și activitate în casa
controlată din perspectiva horoscopului personal, calculat în funcție de an,
lună, zi și oră a nașterii. Efectul Lunii Noi în Leu din această săptămână va
dura, într-o primă etapă, până spre 12 februarie 2021 și se va încheia
definitiv vara viitoare.
Între 19
august, după ora 11:21, și 21 august la prânz, atitudinea realistă față de
venituri și cheltuieli se va consolida din zorii zilei de 20 august, când
Mercur va intra în zodia Fecioarei, și până pe 5 septembrie a.c., cu un
accentuat și binevenit spirit practic care îi va feri de excese.
Din 21
august, după ora 12:16, nativii vor face efortul de a se izola de ideile la
modă, de opiniile en vogue sau de atitudinile care îi obosesc prin spiritul
acelora contrar universului lor de gândire și a scării lor de valori morale și
de a nu se implica în activități în al căror rost nu cred.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!