Horoscop săptămânal Leu – 18 – 24 iulie 2020
În prima parte a zilei de 18 iulie, bună comunicare cu prietenii; informații utile, veselie, atitudine degajată, plăcută anturajului. Între 18 iulie, după ora 17:24, și seara zilei de 20 iulie, tranzitul Lunii va activa axa celor două case ale sănătății și va readuce în prim-planul atenției nativilor stări de spirit sau stări organice cu care s-au confruntat în ultimul timp.
În ziua de 20 iulie se va produce Luna Nouă în Rac, moment în care se va realiza o opoziție la grad perfect între Soare și Lună la 28°26′ Rac, cu Saturn la 28°39′ Capricorn; următoarea ipostază va avea loc în iulie 2048, fără a fi, atunci, vorba de o opoziție clară, ci doar de aceleași planete în tranzit prin lăcașuri zodiacale în opoziție.
Ea va accentua preocuparea nativilor cu privire la starea lor de sănătate, sporind sensibilitatea aparatului digestiv și a organismului față de orice aport de mâncare și, mai ales, față de băuturile obișnuite (apă, sucuri, băuturi alcoolice), hrana lichidă (supe, ceaiuri). Irascibilitate și nervozitate fără o cauză externă reală. Pe fondul a nouă opoziții pe axa celor două case ale sănătății (Rac/Capricorn) se pot anticipa blocaje emoționale, energetice, metabolice și un răspuns slab al organismului față de medicamentele care provoacă intoleranță la substanțele greu de asimilat de către organism.
Între 20 iulie, după ora 23:17, și începutul zilei de 23 iulie, Luna se va afla în tranzit prin casa I a personalității, dar și a corpului fizic al acestor nativi, dându-le vitalitate, ambiție, orgoliu sporit, mândrie și dorință de succes. În dimineața zilei de 22 iulie, Soarele va intra în zodia Leului și va fi aliatul cel mai important al acestor nativi.
Aceștia vor primi un spor de energie major până pe 22 august, astfel că multe aspecte negative trecătoare sau minore se vor risipi ca aburul. Între 23 iulie, după ora 2:40, și 24 iulie, preocupări bănești, administrative, fiscale.