Horoscop săptămânal Leu – 21 – 27 noiembrie
Între 21 și 22 noiembrie dimineața, întâlniri cu parteneri și colaboratori în condiții inedite, secvențe mai puțin obișnuite pe fondul unor dialoguri cu persoanele implicate, alături de nativ, într-un proiect sau chiar într-un conflict de interese. Situații care ies din tiparul relațiilor convenționale sau din parcursul lor obișnuit.
În după-amiaza zilei de 21 noiembrie, planeta Venus va intra în zodia Scorpionului și se va plasa, în tranzit, în sectorul casei și al familiei, introducând, până pe 15 decembrie, o notă de amărăciune, de dezamăgire, produsă de conduita neadecvată a unei rude apropiate, care se va dovedi că încearcă să-l păcălească pe nativ prin tehnici de manipulare (adevăruri trunchiate, abatere a atenției, tentative de destabilizare a unei inițiative sau decizii).
În seara zilei de 21 noiembrie, Soarele va intra în zodia Săgetătorului și va tranzita sectorul relațiilor afective și al plăcerilor vieții curente, de fiecare zi, instaurând o stare de optimism în propriile lor puteri, de cultivare a unor secvențe de viață care să le aducă mulțumire și împlinire.
Șansă ca, până pe 21 decembrie, Leii să se lămurească în privința naturii unei relații sentimentale sau a unei persoane în care au investit încredere și speranță. Între 22 noiembrie, după ora 6:06, și 24 noiembrie după-amiaza, mici câștiguri (atenții, cadouri, favoruri, înlesniri financiare).
Între 24 noiembrie, după ora 17:05, și zorii zilei de 27 noiembrie, combativitate, implicare activă, uneori chiar imprudentă, în confruntări de opinii, în dialoguri și ipoteze conflictuale născute din convingerile ferme ale nativilor în fața unor situații pe care nu le poate accepta. Din 27 noiembrie, după ora 5:43, Leii vor avea inițiative menite să le consolideze statutul socio-profesional și credibilitatea în fața colegilor, a colaboratorilor sau a unui grup de susținători ori a publicului larg.