Horoscop săptămânal Leu – 25 – 31 iulie 2020

Între 25 și 27 iulie, dimineața, impresii, concluzii de moment care mai au nevoie de verificare și de confirmare, deplasări de scurtă durată care nu ridică probleme. La capitolul conștiință și convingeri personale se prefigurează în continuare o reală dizarmonie: revolte, decepții, contradicții, situații cu care nativii nu se pot acomoda, realități în fața cărora nu se pot resemna.

Cu cât Leul are un loc și un rol mai importante în viața profesională și în societate, cu cât persoana sa este mai “vizibilă”, cu atât conflictele interioare și problemele de conștiință se vor pune mai acut, încingând spiritul unor persoane care trăiesc un soi de revoltă continuă care nu le va permite să rămână indiferente la ceea ce se petrece în jurul lor, chiar dacă respectivele situații și evenimente nu-i angajează în mod direct.

Între 27 iulie, după ora 7:12, și 29 iulie dimineața, unele persoane își pot face griji cu privire la un părinte, mai ales dacă este vorba de starea aceluia de sănătate.

Între 29 iulie după ora 9:25, și 31 iulie, la prânz, trăiri și dorințe intense: de a petrece, de a se distra, de a desfășura activități sportive, de a iubi, de a trăi furtunos o poveste de dragoste. În plan artistic, se întrunesc datele unor exagerări sau reacții lipsite de măsură și de justificare ce îi împing pe unii Lei să ia decizii greșite: să abandoneze un proiect, să se certe cu echipa cu care lucrează la un eveniment, să introducă modificări neinspirate. Din 31 iulie, după ora 15:53, axa celor două case ale sănătății va readuce în atenția Leilor, mai ales a celor care au trecut de 50 de ani, chestiuni legate de o afecțiune cronică sau de o recuperare (prea) lentă care le limitează capacitatea de a trăi și de a munci normal. Întreaga săptămână, Soarele va lucra în susținerea nativilor din punct de vedere organic și psihic, dându-le energie și ambiție, voință și determinare.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Observatornews.ro
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI