Horoscop săptămânal Leu – 29 iulie – 4 august 2023
Între 29 și 30 iulie dimineața, intensificare a nevoii de relaxare, de manifestare a stărilor de spirit ori de activități de compensare; Leii vor simți nevoia să facă sport, să participe la activități publice, culturale, de divertisment, vor simți nevoia să facă excursii de una-două zile, să participe la petreceri pentru a se bucura de ceea ce este oferta „exterioară” a momentului: vacanță, căldură, comunicare interumană nestingherită.
Între 30 iulie, după ora 6:44, și 1 august dimineața, tendința de a chibzui banii ori de a se gândi la felul în care ar putea să câștige mai mulți bani din muncă.
Între 1 august, după ora 6:58, și 3 august dimineața, Luna va străbate sectorul relațiilor parteneriale și va crea premise destul de zbuciumate pentru evoluția acestora; nu va fi vorba de atenuarea unui conflict ori de rezolvarea unei dispute, ci de amplificarea celor existențe sau de nașterea bruscă a unor disensiuni iscate din ambiții personale, dintr-o stare de surescitare sau din strategiile mai subtile menite să-l propulseze pe câte un partener de-al Leilor în plan socio-profesional la care va contribui din plin, ca ferment emoțional, Luna Plină în Vărsător, din 1 august, care va opera în casa a VII-a și care se va resimți în plan individual în viața de fiecare zi a nativilor despre care vorbim.
Între 3 august, după ora 6:06, și 4 august, armonia care a funcționat luni de zile în sectorul banilor, al bunurilor și al beneficiilor obținute cu concursul unor persoane sau instituții s-a risipit.
Lucrurile merg mai încet, mai greu, cu mai multă nesiguranță; temeinică va rămâne speranța și convingerea Leilor într-o rezoluție favorabilă. Întreaga săptămână vor opera șase cuadraturi puternice între casa I și casa a X-a, ceea ce presupune un lanț de situații și motivații ce se pot complica sau aprofunda în planul carierei și al relațiilor nativilor cu publicul.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!