Citește Horoscop săptămânal Leu. Previziuni pentru perioada 30 aprilie – 6 mai, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Leu și urmarește video Uranissima.

Horoscop săptămânal Leu – 30 aprilie – 6 mai

Între 30 aprilie și 2 mai, la prânz, accent major pe carieră, pe exercitarea unei funcții sau a unei responsabilități; posibil moment de cotitură în relația unui nativ cu publicul, cu o asistență de specialitate; posibil debut în cazul celor tineri care își vor croi astfel un drum sigur în plan profesional, pe fondul Lunii Noi în Taur, din 30 aprilie, care va pune bazele evoluției lor ulterioare.

Tot în ziua de 30 aprilie, Mercur va intra în zodia Gemenilor și, până pe 23 mai (când va reveni în zodia Taurului, pe fondul unei mișcări retrograde), va străbate sectorul relațiilor de prietenie.

În acest răstimp, Mercur va permite înmulțirea relațiilor prin noi cunoștințe, prin aderarea la grupuri de persoane reunite prin interese, activități și pasiuni comune care îi vor permite unui Leu să se afirme, să se bucure de un schimb real de idei, de impresii și de valori sociale. Șansa de a primi informații și sfaturi sau, dacă va fi vorba de tineri, educația necesară pe direcția debutant/mentor, profesor/elev, model/aspirant.

REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”
Recomandări
REPORTAJ. Libertatea a intrat pe șantierul de la Hanul Solacolu din București. „Era o groapă de gunoi și o bombă ecologică. Am scos două mii de tone de deșeuri”

Între 2 mai, după ora 12:47′, și începutul zilei de 5 mai, unii nativi s-ar putea afla în apropierea unor persoane cu care să poarte o conversație utilă ori care să le facă plăcere prin nivelul de înțelegere, modul de abordare, viziunea acelora despre lume. În ziua de 2 mai, planeta Venus va intra în zodia Berbecului și, până pe 28 mai, va străbate sectorul conștiinței și al proiecțiilor personale legate de progres și de evoluție personală.

Planeta Venus le va oferi Leilor ipostaze favorabile pentru limpezirea unui proiect sau pentru conturarea unor idealuri care aveau nevoie fie de o confirmare din partea cuiva cu autoritate în domeniu, fie de lămuriri socio-profesionale în legătură cu aspirațiile lor. Între 5 mai, după ora 1:05′, și 6 mai, tranzit modest ca semnificații pentru evoluția stării de sănătate. Posibilă dezamăgire sau regret.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Știrileprotv.ro
Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Județul din România în care te bucuri de mâncare bună, aer curat și o mulțime de atracții. N-ai cum să te plictisești aici, e superb mai ales toamna și iarna
FANATIK.RO
Județul din România în care te bucuri de mâncare bună, aer curat și o mulțime de atracții. N-ai cum să te plictisești aici, e superb mai ales toamna și iarna
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
FANATIK.RO
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Observatornews.ro
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI