Horoscop săptămânal Leu – 30 iulie – 5 august 2022

În ziua de 30 iulie se va prelungi starea de bine (de grație) în care se află de când cu Luna Nouă în Leu, din 28 iulie. În această zi, Jupiter va intra în mișcare retrogradă pentru o lună (până pe 1 septembrie) și îi va pune, nu o dată, pe nativi în situația să reflecteze mai profund asupra unor situații prin care au trecut cu prea multă ușurință fără să fie atenți la niște consecințe ce vor începe să se facă resimțite.

Procesul nu le va face plăcere, pentru că se va asocia cu o perioadă de disconfort intelectual, cu piedici în plan social, public sau profesional. Fel de a fi categoric în relațiile parteneriale. Posibil conflict de metodă sau de interese cu colaboratorii.

Între 30 iulie, după ora 21:11, și dimineața zilei de 2 august, nevoia de a fi la zi cu informațiile privitoare la mecanismele financiare (bancare, comerciale, salariale, prețuri și tarife) pe care le va folosi în activitatea profesională sau în treburile personale curente. Între 2 august, după ora 7:06, și 4 august după-amiaza, efort de a evita persoanele conflictuale și discuțiile aprinse, indiferent de subiect, pentru a-și proteja echilibrul interior.

Posibile vizite, deplasări de scurtă durată, de câteva ore, pentru a se calma după un răstimp solicitant. Între 4 august, după ora 14:47, și 5 august, stres, încurcături, dispute în funcție de vârstă, de la caz la caz, în familie, în căsnicie, în activitatea profesională, în viața publică.

Atenție la ceea ce se va întâmpla, indiferent de sector de viață, în preajma zilei de 1 august; pentru unii, ceea ce va începe în acel moment se va dezvolta pe o perioadă mai lungă de timp, epuizându-se abia în aprilie 2023. Pe 4 august, Mercur va intra în zodia Fecioarei și, până pe 11 octombrie, va tranzita sectorul banilor câștigați prin efort personal, fiind favorabil abordării celor responsabili pentru ajustarea unei înțelegeri sau a unui contract.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News