Horoscop săptămânal Leu – 30 mai – 5 iunie 2020
Între 30 și 31 mai, după-amiaza, motivații financiare pentru a munci și într-o altă manieră decât cea curentă, retribuită constant. Nevoia de a obține mici câștiguri din activități suplimentare.
Între 31 mai, după ora 17.38, și după-amiaza zilei de 2 iunie, efort de diplomație și de adaptare la niște condiții stingheritoare pentru dialog în toate abordările pe care Leii le vor iniția cu persoanele mai puțin cunoscute sau în împrejurări oficiale (de serviciu). De reținut nota de respingere a unor premise care se vehiculează cu acest prilej, la care nativii nu vor adera și pe care le vor respinge în mod vădit sau într-o manieră mai puțin ofensatoare.
Între 2 iunie, după ora 19.05, și după-amiaza de 4 iunie, situații care nu fac plăcere, legate de viața de familie; reticențe și ostilități mai vechi, alimentate de tot felul de împrejurări care subliniază imposibilitatea unei împăcări, a unei înțelegeri, a unei comunități de gânduri și de fapte între nativi și rude (părinți).
În ziua de 4 iunie, axa Nodurilor Lunare va schimba lăcașurile zodiacale, părăsind direcția Rac/Capricorn, pe care s-a aflat din 16 noiembrie 2018, și angajându-se pe direcția Gemeni/Săgetător; astfel, până pe 23 decembrie 2021. Nodul Nord al Lunii (“Sensul Vieții”) va tranzita zodia Gemenilor, iar Nodul Sud al Lunii (“Pedeapsa în Viață”) va tranzita zodia Săgetătorului, respectiv axa relațiilor de prietenie, de încredere, de simpatie sau de dragoste.
Între 4 iunie, după ora 19.17, și 5 iunie, dispute interioare între adevăr și aparențe, între formă și fond în viața sentimentală, amplificate de Luna Plină în Săgetător, din seara de 5 iunie. Deși bun, sub aspectul comunicării interumane, acest context astral va scoate la iveală superficialitatea unor persoane din anturajul nativilor, ceea ce va atrage lipsa de încredere a Leilor în acele persoane din perspectiva unei posibile colaborări.