Horoscop săptămânal Leu – 4 – 10 noiembrie 2023

În prima parte a zilei de 4 noiembrie, context de scurtă durată și puțin relevant pentru cele două case ale sănătății angajate de tranzitul Lunii. Între 4 noiembrie, după ora 9:21, și seara zilei de 6 noiembrie, Luna se va afla în tranzit prin zodia Leului și le va da celor care s-au născut în acest semn energie, combativitate, voință și determinare în toate abordările.

În ziua de 5 noiembrie, Saturn va reveni la mișcarea directă și va relua aspectele importante de viață afirmate până la data de 18 iunie 2023, când a intrat în retrogradare, pe care le va reactiva după ce le va fi supus unei analize răbdătoare cu privire la modul de abordare a unor probleme financiare sau patrimoniale (mai ales în ipostaza de moșteniri, partaje sau regim al bunurilor de valoare).

Între 6 noiembrie, după ora 21:39, și dimineața zilei de 9 noiembrie, preocupări legate de veniturile salariale sau alte drepturi bănești (pensii, de exemplu).

În ziua de 8 noiembrie, planeta Venus va intra în zodia Balanței și, plasându-se în domiciliul ei zodiacal, își va etala, până pe 4 decembrie, calitățile și virtuțile de Mic Benefic și Protector în preocupările celor tineri de a învăța și a se forma profesional sau în modul în care cei maturi se vor prezenta în circumstanțe oficiale și se vor impune sau vor cuceri o asistență prin felul în care vor aborda o temă spinoasă căreia îi vor găsi o soluție convenabilă pentru toată lumea.

Între 9 noiembrie, după ora 10:08, și 10 noiembrie, deplasări plăcute de pe urma cărora nativii se vor alege cu o experiență de viață utilă. Pe 10 noiembrie, Mercur va intra în zodia Săgetătorului și, până pe 1 decembrie a. c., va avea un rol util și eficient în legătură cu universul de emoții și sentimente, dându-le Leilor curajul „să spună lucrurilor pe nume”. Din 10 noiembrie, problemele profesionale (funcție, autoritate, încredere și succes) se vor complica.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News