Horoscop săptămânal Leu – 6 – 12 martie 2021
Între 6 și 7 martie, în zorii zilei, perioadă încărcată de dorințe și aspirații ori de nevoia de a se afirma nestingherit într-un plan personal (competiții, concursuri, provocări unde nativii își pot demonstra valoarea sau pregătirea), într-un plan afectiv ori în planul unei activități de creație și de interpretare (în ultima ipostază, vor funcționa mai puternic ambiția și dorința de a demonstra ceva).
Între 7 martie, după ora 4:21, și dimineața zilei de 9 martie, context astral banal, nerelevant pentru evoluția stării de sănătate și a felului în care vor decurge lucrurile la locul de muncă sau în contextul unei activități retribuite.
Între 9 martie, după ora 9:41, și dimineața zilei de 11 martie, relațiile parteneriale pot trece prin momente speciale: unele interesante, mai puțin obișnuite, altele care să reprezinte adevărate încercări care vor scoate la iveală aspecte neștiute despre caracterul unor persoane, interesele care îi mână pe unii și pe alții.
Presiunea evenimentelor nu va fi deloc ușor de acceptat și de gestionat, mai ales că pe o astfel de țesătură astrală Leii vor avea tentația și tendința de a acționa brutal, categoric, vehement, mai ales dacă în joc va intra și o chestiune profesională (funcția, imaginea, renumele) care va fi pusă la îndoială sau care ar putea fi compromisă de împrejurările create artificial de către cei care vor să-i pună în dificultate.
Între 11 martie, după ora 11:44, și 12 martie, răstimp favorabil din punct de vedere material, în care se pot produce evenimente, diferite ca valoare și semnificație, în economia vieții de fiecare zi a nativilor. Peste unii însă poate da norocul cu adevărat (moșteniri, donații, cadouri, subvenții, etc.). Nu este indicat ca Leii să „se ia după mintea” unor apropiați (opinii, sugestii, soluții, îndemnuri, sfaturi) în afaceri, procese sau în problemele conjugale.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!