Horoscop Leu

Între 23 mai și începutul zilei de 25 mai, schimburi plăcute de impresii și păreri cu prietenii.

Între 25 mai, după ora 1:09, și 27 mai dimineața, nevoie de izolare, tendințe de repliere în sinea lor; Leii vor avea reacții bizare față de noțiunea de mâncare, în general, sau față de un aliment, în special; capricii culinare, comportament care trădează, de fapt, o stare nervoasă cu motivații în viața personală, profesională, care îi alterează nativului relația cu hrana, digestia, asimilarea, gustul, pofta de mâncare.

Între 27 mai, după ora 9:30, și 29 mai, la prânz, Luna va tranzita zodia Leului și le va da un real sprijin celor care s-au născut în acest semn zodiacal: forță fizică, energie psihică, ambiție, motivație, implicare, eficiență. De evitat întâlnirile și discuțiile importante pe 27 mai, în jurul prânzului. În seara zilei de 28 mai, Mercur va intra în zodia Racului, pe care o va tranzita timp de două luni și o săptămână, un parcurs mai lung decât cel obișnuit din cauza retrogradări din iulie, care va dura o lună.

În felul acesta, până pe 6 august 2020, în casa a XII-a a lucrurilor mai puțin știute, a determinărilor karmice se va instala, până pe 6 august, un accent special ce va angaja memoria. Unele persoane vor trăi adevărate „cure de amintiri”, altele vor fi invadate de oameni, situații și împrejurări care îi vor obliga să facă frecvente referiri la trecut sau apel la memorie. Nu întotdeauna acestea vor fi utile și plăcute; unele pot fi niște prilejuri de a reactiva vechile suferințe.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Între 30 iulie și 6 august se vor genera tensiuni și ostilități majore între Mercur și cele trei planete retrograde în tranzit prin Capricorn, ceea ce s-ar putea reflecta în chip dezagreabil în planul sănătății sau al muncii. Din 29 mai, după ora 13:40, efort de administrare a banilor sau de valorificare a unor bunuri (închirieri, vânzări, etc.).

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI