Horoscop 4 iunie 2018. Racii devin stresați din cauza agitației celor din jur.
Horoscop 4 iunie 2018 – Berbec
Vor exista momente în această zi când vei dori să respingi dur anumite persoane sau situațiile în care ești implicat, dar nu ți-ar folosi la nimic.
Horoscop 4 iunie 2018 – Taur
Poate că ai acumulat motive de nemulțumire față de anumiți oameni, în special cei care au legătură cu profesia ta, dar nu te poți baza pe acestea pentru a ajunge la niște concluzii.
Horoscop 4 iunie 2018 – Gemeni
Se vorbește mult și nu se rezolvă mare lucru. Oamenii cu care intri în contact nu și-au schimbat valoarea peste noapte, poate că au prea multe pe cap, pur și simplu.
Horoscop 4 iunie 2018 – Rac
S-ar putea să te streseze mai mult decât de obicei agitația celor din jur și să simți nevoia să le comunici acest lucru. De felul în care vei face acest lucru vor depinde și rezultatele.
Horoscop 4 iunie 2018 – Leu
Ești tentat să crezi că numai prin reacții rapide și categorice vei reuși să te ferești de complicațiile provocate de prieteni sau rude, deși ai verificat metoda și nu funcționează.
Horoscop 4 iunie 2018 – Fecioară
Munca îți poate da bătăi de cap, dar acesta nu poate fi un motiv să îi tratezi cu răceală pe cei din jur. Poate că așa îți complici viața și mai mult.
Horoscop 4 iunie 2018 – Balanță
S-ar putea să exagerezi anumite supărări ca să îi ții la distanță pe cei care au legătură cu acestea. Numai că vei rămâne cu supărarea și ei la fel.
Horoscop 4 iunie 2018 – Scorpion
Ai ocazia de a vedea ce consecințe neplăcute are un comportament nepotrivit chiar și față de persoane necunoscute. Cine vrea, îți vede gândurile adevărate.
Horoscop 4 iunie 2018 – Săgetător
Ești interesat de foarte multe persoane, informații, ai preocupări care te mențin în priză, dar ai nevoie și de o pauză sau de odihnă, chiar.
Horoscop 4 iunie 2018 – Capricorn
Sunt posibile unele neplăceri la serviciu, provocate de neglijența unuia sau altuia. Nu este important cine greșește și care este soluția.
Horoscop 4 iunie 2018 – Vărsător
Ar fi mai bine să te ocupi de tine, de problemele care încep să iasă la lumină în familie, ca să nu îți pară rău că nu te-ai ocupat de ele la timpul potrivit.
Horoscop 4 iunie 2018 – Pești
Ai puterea de a rezista în fața oricăror motive de nemulțumire sau de revoltă, dar dacă îți este afectat confortul, direct sau indirect, ai putea pierde acest avantaj.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână