Horoscop săptămânal Pești – 23 – 29 decembrie 2023

Între 23 și 24 decembrie dimineața, ca și în săptămânile sau lunile anterioare, multe lucruri nu le vor plăcea Peștilor, altele nu-i vor motiva, pe altele le vor respinge, așa că mare satisfacție sau beneficiu în planul cunoașterii nu vor avea, dar, grație scepticismului lor, măcar vor ști despre ce e vorba și nu vor putea fi păcăliți.

Pe 23 decembrie, Mercur va reveni în zodia Săgetătorului și, până pe 4 ianuarie 2024, le va permite nativilor să revină într-o postură publică onorantă, să se exprime degajat, să convingă, să dea chiar o lecție în profesia în care se exprimă.

Împreună cu Marte, el va genera o anume ambiție a celor care s-au pregătit pentru o conferință, o luare de cuvânt într-o ședință, publicarea unui studiu pentru a demonstra validitatea unui punct de vedere sau măiestria personală. Din 29 decembrie, aici va interveni și planeta Venus, care, odată intrată în Săgetător, va acționa, pentru o scurtă perioadă, alături de cele două planete mai sus-amintite și apoi singură, până pe 23 ianuarie 2024, va crea condițiile favorabile pentru o desfășurare de forțe ale nativilor de toate vârstele.

Între 24 decembrie, după ora 10:15, și după-amiaza zilei de 26 decembrie, vești din partea unor rude, comunicare constantă, dar și informații care privesc statutul lor socioprofesional. Între 26 decembrie, după ora 17:15, și începutul zilei de 29 decembrie, cele două case ale relațiilor de prietenie, de simpatie, de dragoste sau de atașament față de copii vor fi influențate de vibrația Lunii Pline în Rac, din 27 decembrie.

Pe fond va fi vorba de un accent (acces?) de sentimentalism născut din trăiri profunde ce nu (mai) pot fi înăbușite și care vor marca prin melancolie răstimpul invocat. Din 29 decembrie, după ora 2:23, mesaje discrete de la inimă care s-ar putea resimți în cazul unui efort fizic intens sau a exceselor induse (impuse?!) de sărbători.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News