Horoscop săptămânal Pești – 26 octombrie – 1 noiembrie 2024

Pe 26 octombrie, efort de afirmare în spațiul profesional, dorință de a epata în cazul celor tineri, de a face lucruri importante care să-i consolideze unui Pește imaginea, credibilitatea profesională, competența sau excelența ori să compenseze o situație neplăcută în care s-a aflat, la un moment dat.

Între 26 octombrie, după ora 18:48, și 29 octombrie, dimineața, nu se poate spune că nu e bine ca Peștii să se întâlnească cu un partener mai vechi sau cu un potențial partener alături de care să dezvolte un proiect dar discuțiile vor „pluti” în ambiguitate, în nesiguranță, în neimplicare, în tatonare așa că, înțelept ar fi, ca acești nativi să nu forțeze lucrurile și să se grăbească pentru a fi siguri că nu „scapă” o oportunitate.

Între 29 octombrie, după ora 07:0, și 31 octombrie, seara, vești amestecate, sfaturi neconcludente, confuzii de principii sau necunoaștere completă a unei realități financiare cu care Peștii se confruntă de mai mult timp și, oricum, nu ei sunt așii riscurilor ci, cel mult, al imprudențelor și al credulității.

Între 31 octombrie, după ora 20:30, și 1 noiembrie, cele două case ale comunicării, ale învățăturii și ale deplasărilor vor fi influențate de puternicul accent astral instaurat în casa a IX-a de Luna Nouă în Scorpion, din 1 noiembrie. Pentru că, întreaga săptămână, va funcționa un trigon regal pe semnele de Apă, Peștii ar putea avea, în acest răstimp, niște intuiții care, dacă vor fi profund și corect înțelese, le-ar putea deschide nebănuite uși pentru dezvoltarea personală, alta decât cea dobândită în școli, universități și cursuri de specializare pe lângă maeștrii.

Depinde, acum, și ce vor ei înșiși de la viață, pentru că există riscul unor iluzii deșarte. Posibile despărțiri sau evenimente care vor scoate la suprafață aspecte neștiute din viața unei persoane de care nativii s-au legat afectiv ori, chiar, a copiilor lor.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News