Horoscop săptămânal Pești – 9 – 15 martie 2024

Între 9 și 11 martie, numărul mare de planete în zodia Peștilor (5!), Luna Nouă în Pești, din 10 martie, și intrarea planetei Venus, în același semn, pe 11 martie, constituie motivații astrale importante pentru ca nativii să se aștepte la unul sau la mai multe evenimente cu un important ecou la nivel la nivelul vieții interioare.

Patronajul astral este unul bun, frumos, dar nu neapărat ușor; cel mai greu le va fi celor maturi să se confrunte cu nevoia de a renunța le unele obișnuințe, convingeri sau dorințe și de a accepta provocarea noului. Cele două planete, opuse ca efect – Saturn și Neptun, vor lucra intens asupra lor iar destinul fiecărui Pește va fi în plin proces de (re)modelare.

În plus, planeta Venus, care în Pești se va afla în exaltare, le va da, până pe 5 aprilie, un scut de protecție față de stres, boli, accidente sau necazuri personale, ajutându-i, de fiecare dată, dacă se va întâmpla, să iasă la suprafață. Între 11 martie, după ora 02:20, și începutul zilei de 13 martie, chestiunile bănești îi pot tulbura pe unii nativi dar trebuie reținut că nu va fi vorba de o situație delicată doar în aceste două-trei zile ci de o perioadă mai lungă, pe fondul intrării planetei Mercur, pe 10 martie, în zodia Berbecului, unde, din cauza unei retrogradări, va rămâne în acest semn, până pe 15 mai.

Așadar, va fi nevoie de răbdare, de atenție, de o informare corectă, de acțiune clară și fără riscuri în plan financiar. Între 13 martie, după ora 02:29, și zorii zilei de 15 martie, registrul comunicării și al învățării va evolua în nota obișnuită cu excepția zilei de 14 martie când, ceva – o veste, un presentiment, o intuiție, i-ar putea destabiliza. E nevoie de calm, de luciditate, de o abordare logică a respectivei tulburări de spirit.

Din 15 martie, după ora 05:16, chestiunile de familie vor fi evitate, ca și dialogul pe teme care enervează și nu rezolvă problema de fond.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News