Horoscop săptămânal Rac – 1 – 7 august 2020
Între 1 și 2 august seara, reeditarea unor situații prin care au mai trecut. Doar că, spre deosebire de toamna/ iarna 2019/2020, acum s-au acumulat factori de stres astral pe sectorul casei a X-a, care complică sau intensifică aceste dizarmonii, conflicte și ostilități.
Între 2 august, după ora 21:11, și dimineața zilei de 5 august, întâlniri, dialoguri, mesaje, propuneri venite pe diferite căi de comunicare ce abordează, dintr-o altă perspectivă, o temă de interes financiar sau material/patrimonial. Posibile soluții ingenioase, născute din provocarea Lunii Pline în Vărsător din după-amiaza zilei de 3 august, care pot debloca o situație (dosar, negociere, aprobare) care le-ar permite să obțină, acum sau mai târziu, un beneficiu personal.
Atenție la riscurile pentru corpul fizic ce decurg din mânuirea incorectă a unor mașini și aparate sau a unor instalații defecte (accidente rutiere, accidente casnice, de muncă sau generate de practicarea unor „distracții” periculoase). Între 5 august, după ora 5:28, și după-amiaza zilei de 7 august, perioadă dedicată evadărilor spirituale; dorință de cultivare, de îmbogățire sufletească, de izolare de activitățile terre-à-terre.
În dimineața zilei de 5 august, Mercur va intra în zodia Leului, ce controlează casa a II-a a banilor și le va da nativilor, până pe 20 august a.c., puterea de a se lupta pentru un interes sau un principiu profesional, salarial, financiar. Din 7 august, după ora 16:05, etapă importantă pentru rolul și locul nativilor în societate, dar și acutizarea unor animozități, contestări, critici sau dificultăți puse de apropiați (colegi, colaboratori) sau de străini (rivali, dușmani, competitori) în calea Racului.
În după-amiaza zilei de 7 august, planeta Venus va intra în zodia Racului și se va plasa în sectorul casei I al acestor nativi, exercitându-și, până pe 6 septembrie a.c., funcția de Mic Benefic și protector.