Horoscop săptămânal Rac – 15 – 21 august 2020
Între 15 și 17 august, dimineața, sectorul personalității și al identității (convingeri personale, fel de a fi, de a vorbi, de a se purta) va fi protejat de aspectele blânde și profitabile pentru echilibrul interior al nativilor.
Contextul va fi mai bun și mai folositor în situația în care, neavând încotro, Racii vor fi obligați să se întâlnească cu persoane cu care se află în conflict sau într-un litigiu. Poate că, evaluând șansele complicării animozităților prin cuvinte, afirmații și decizii inutile cauzei, nativii vor evita o confruntare directă, vor propune soluții alternative care să nu-i aducă față-n față cu aceia, se vor eschiva, vor amâna întâlnirea, etc.
Între 17 august, după ora 8:39, și dimineața zilei de 19 august, secvență astrală care poate aduce o noutate în plan financiar, poate înlesni o situație specială pe fondul impactului pe care îl va avea asupra casei banilor Luna Nouă în Leu din ziua de 19 august. Influența acestei faze va dura până la jumătatea lunii februarie 2021. Între 19 august, după ora 11:21, și 21 august la prânz, influență bună pentru lectură, studiu, analiză, recapitulare în cadrul unui proces de învățare și perfecționare profesională care se va accentua din 20 august, când Mercur va intra în zodia Fecioarei, și până pe 5 septembrie a.c.
Răstimpul le va fi de folos celor care s-au născut în zodia Racului și în situația în care vor fi obligați să abordeze funcționari și reprezentanți ai statului, să facă demersuri legale, oficiale, în plan administrativ/juridic pentru a obține avize, aprobări, adeverințe, documentații, etc. sau, în general, ori de câte ori vor fi nevoiți să aibă o abordare pragmatică.
Deplasările care vor fi făcute până la începutul lunii septembrie vor avea, în general, un scop practic. Din 21 august, după ora 12:16, viața de familie va fi bruiată de responsabilitățile ce decurg din exercitarea funcției sau a meseriei.