Horoscop săptămânal Rac – 29 iunie – 5 iulie 2024

Între 29 și 30 iunie după prânz, mobilizare pentru a face față exigențelor socioprofesionale.

Pe 29 iunie, Luna Neagră va intra în zodia Balanței și, până pe 27 martie 2025, va răvăși relațiile de familie și chiar raportările curente la tot ceea ce înseamnă casă, locuință, proprietate, posesie a unor bunuri patrimoniale, ceea ce va presupune că multe dintre ideile, reprezentările, dorințele sau obișnuințele unor nativi vor fi puse la încercare pe fondul nevoii de adaptare la noile condiții de viață impuse de vremuri, de vârstă, de măsurile legislative ori de impactul modernizării asupra unui mod de viață patriarhal.

Între 30 iunie, după ora 15:01, și 2 iulie după-amiaza, dorința unora dintre Raci de a consolida una sau mai multe relații de prietenie îi poate pune în situația de a face și trierile necesare în plan uman, nativii nedorind să acorde încrederea cuiva care mai târziu să se dovedească a fi neserios, de neîncredere sau care cu greu își poate controla probleme personale și care, la un moment dat, se pot transfera sau pot greva relația lor de prietenie.

Între 2 iulie, după ora 18:50, și sfârșitul zilei de 4 iulie, univers interior degajat, abandon al problemelor minore care le pot complica Racilor o zi frumoasă. În ziua de 2 iulie, Mercur va intra în zodia Leului și până pe 9 septembrie, când, după o retrogradare, va părăsi definitiv acest semn, le va permite nativilor să abordeze cu autoritate și cu argumente justificate o chestiune bănească mai veche sau una nouă care se poate contura pe 2 și 3 iulie. Fermitate și luciditate în abordările financiare sau salariale.

Între 4 iulie, după ora 23:52, și 5 iulie, Luna se va afla în tranzit prin casa I; va fi o Lună puternică, în domiciliu, care se va apropia, de la sfârșitul zilei de 5 iulie, de faza Lunii Noi în Rac, ce va avea loc pe 6 iulie. Cumul de vibrații astrale confortabile în sectorul personalității.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News