Horoscop săptămânal Rac – 3 – 9 decembrie 2022
Între 3 și 4 decembrie la prânz, obligații profesionale care le mobilizează toate resursele nativilor punându-i în situația să se concentreze pe aceste activități fără a mai fi disponibili altor preocupări și obligații.
Între 4 decembrie, după ora 13.38, și 6 decembrie seara, relațiile de prietenie nu vor cunoaște un parcurs nou ci, dimpotrivă, se poate vorbi de o „înghețare” a reacții lor și a comportamentelor părților așa încât, dacă nu se poate vorbi de o alterare a bunei înțelegeri, nici nu se poate vorbi de o atenuare a celor aflate pe picior de ostilitate.
Între 6 decembrie, după ora 22.49, și dimineața de 9 decembrie, axa celor două case ale sănătății va sta sub semnul Lunii Pline în Gemeni, din 8 decembrie, care se va asocia cu o conjuncție cu Marte, ambele planete aflându-se în opoziție cu Soarele, ceea va spori intensitatea cu care se va manifesta acest fenomen astrologic. Influență evidentă asupra fiziologiei aparatului locomotor, respirator și hepatic. Posibil tumult de idei, gânduri, amintiri, care îi pot provoca pe nativi la reevaluări ale unor persoane sau evenimente până la osteneală nervoasă.
Pe 7 decembrie, Mercur va intra în zodia Capricornului și, până pe 11 februarie 2023, va străbate sectorul relațiilor parteneriale creând situații dificil de înțeles sau de abordat, în ciuda diplomației pe care nativii vor fi tentați să o desfășoare, din cauza unei atitudini rigide, ostile și a oricărui compromis atât cu partenerii apropiați (soț/soție, de exemplu) cât și cu cei la distanță (colaboratori, contractanți) sau oficiali (instituții).
Din 9 decembrie, după 9.49, și în următoarele două zile, Luna se va afla în casa I a personalității și va genera sentimente, stări de spirit și, prin reflex, gesturi și atitudini care vor reflecta dizarmonia lor cu partenerii din perspectiva celor trei aspecte disonante importante pe axa caselor I/VII.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!