Horoscop săptămânal Rac
– 5 – 11 decembrie

Între 5 și 6 decembrie seara, posibil context favorabil unei
reparații salariale obținut pe căi legale, în urma unei discuții purtate pe
baza unor argumente juridice ori printr-o hotărâre judecătorească.

Nuanța, care poate fi decisivă într-un astfel de demers, îl
reprezintă felul în care va fi susținută respectiva cauză, logica și claritatea
argumentelor invocate ori legitimitatea (nu orice pretenție va fi luată în
calcul!).

Între 6 decembrie, după ora 21:47, și începutul zilei de 9
decembrie, fel de a vorbi cumpătat, logic și cu măsură, nevoia ca nativii să se
informeze și să-și consolideze pregătirea școlară, universitară, profesională
cu o dimensiune practică, deplasări care decurg din specificul muncii sau din
relația lor cu diverse instituții. Între 9 decembrie, după ora 2:02, și zorii
zilei de 11 decembrie, tulburări în sânul familiei rezultate din evenimentele
cu care se confruntă partenerii de viață sau socrii.

Din 11 decembrie, după ora 3:59, univers afectiv bogat în
stări, trăiri și senzații care îi vor obliga pe cei născuți în zodia Racului să
reacționeze intens; emoțiile și sentimentele îi pot copleși uneori, alteori,
le-ar putea influența deciziile în privința unei relații; doruri și nostalgii
trăite intens de către cei maturi sau mai în vârstă. Context bun pentru cei
care desfășoară activități interpretative prin plusul de sensibilitate
artistică și prin expresivitatea de care vor da dovadă.

În perioada 5 – 11 decembrie, Jupiter se va afla în
conjuncție cu Saturn; următoarea conjuncție se va forma în 2020, în Balanță,
cea din 2059 în Taur, iar în 2079 cele două planete se vor afla pentru foarte
puțin timp în Capricorn fără a forma vreun aspect. Ceea ce înseamnă că
evenimentele determinate de acest context nu se vor mai repeta în relațiile de
parteneriat, în forma de manifestare sau în conținutul lor de acum nici chiar
în cazul celor care, în prezent, sunt copii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News