Horoscop săptămânal Rac – 9 – 15 martie 2024
Între 9 și 11 martie, sectorul aspirațiilor și al conștiinței, al opțiunilor fundamentale și al planurilor mari de viață își va trăi momentul lui de glorie din acest an datorită mai multor împrejurări astrale care, însumate, vor crea un climat propice schimbărilor și progresului, ascensiunii spirituale sau afirmării mature într-o direcție profesională.
În joc, vor intra numărul mare de planete în tranzit prin zodia Peștilor (5!), Luna Nouă în Pești, din10 martie, precum și intrarea, în ziua de 11 martie, a planetei Venus în același semn, asigurând, până pe 5 aprilie, un context socio-profesional dar și personal menit să le permită nativilor să facă saltul existențial mult dorit ori pentru care s-au pregătit asiduu.
Între 11 martie, după ora 02:20, și începutul zilei de 13 martie, viața profesională și cariera nativilor vor evolua sub semnul intrării planetei Mercur, pe 10 martie, în zodia Berbecului, în care, din cauza unei retrogradări, va rămâne în tranzit până pe 15 mai, ceea ce îi va da un statut special, de factor perturbator și conflictual.
Evident, în acest răstimp, Racii vor trebui să evite disputele și provocările sau confruntările publice pentru că nu vor avea forța necesară să le controleze.
Între 13 martie, după ora 02:29, și zorii zilei de 15 martie, dorință de atenuare a unor nereguli în relația cu prietenii sau de stabilizare a comunicării în vederea susținerii unor proiecte comune. Atenție, totuși, la întreaga zi de 14 martie, când, Luna va amplifica efectul unor cuadraturi dramatice între sectorul banilor și cel al prieteniei.
Din 15 martie, după ora 05:16, stare generală, organică și psihică, bună marcată de tendința de a evita activitățile obositoare, solicitante sau care impun un efort special de atenție. Planetele în tranzit prin zodia Peștilor le vor da nativilor, întreaga săptămână, un suport astral subtil, intens și profund compensator.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!