Simona Plopeanu, 15 decembrie 1967, ora 10.00, Ploieşti. Săgetător cu ascendentul în Capricorn. Pentru dv. este important să descoperiţi că vă puteţi construi viaţa pe care o doriţi cu propriile puteri şi nu să vă lăsaţi în voia unei relaţii care să vă ţină ocupată ca să nu vă preocupaţi de propria persoană, de perfecţionare, de autoeducare şi de ducerea la îndeplinire a propriilor aspiraţii. Sunteţi compatibilă cu orice persoană care vă încurajează dorinţa de independenţă, de libertate, lângă care simţiţi că puteţi progresa. Dacă relaţia este una de dependenţă, va evolua spre separare, chiar dv. fiind cea care o respingeţi, pentru că nu corespunde cu nevoia sufletului de a trăi liber.
Adriana R., 7 februarie 1971, Dealul Florilor. Soare în Vărsător, Luna în Rac. În lipsa orei, nu vă pot oferi un răspuns exact, dar vă pot spune că există elemente care indică nevoia vitală de a învăţa să iubiţi, trecând peste obstacole. Aveţi un suflet bun, sunteţi o mamă bună, însă există şi porniri greu de controlat, care vă îndeamnă să respingeţi o legătură obişnuită, pe motivul că a devenit monotonă. Din păcate, nu se poate vedea încotro duce această tendinţă şi ce consecinţe poate avea. Vă doriţi şi stabilitate, dar în condiţiile impuse de dv., care le pot părea dure celorlalţi şi de aici nevoia de libertate a soţului. Sunteţi inamicul propriei împliniri, aşa că ar trebui să încercaţi să descoperiţi cauzele care au condus la această situaţie.
Angela F., 3 ianuarie 1967, ora 4.45, Focşani. Capricorn cu ascendentul în Săgetător. Dacă ora e bună, se observă unele elemente care indică o instabilitate a locului de muncă. Însă dacă nu ar apărea acest lucru, nu aţi alege să evoluaţi, să căutaţi altceva, aţi stagna într- un loc de muncă ce nu vă aduce nici un beneficiu. În legătură cu cealaltă problemă, veştile sunt asemănătoare. Visaţi la perechea ideală, pe care încă nu aţi găsit-o, şi alimentaţi această iluzie mereu. Atât timp cât sunteţi ocupată sufleteşte cu această imagine, este greu de crezut că veţi permite cuiva să se apropie mai mult. Ar fi bine să lăsaţi lucrurile în voia lor şi să construiţi ceva frumos împreună cu o persoană care doreşte să se implice într-o relaţie cu dv.
Florentin Chelaru, 3 aprilie 1971, ora 4.00, Piatra- Neamţ. Berbec cu ascendentul în Vărsător. Drumul dv. prin viaţă e presărat cu destule încercări, care au ca scop să vă îndrume spre înţelegerea corectă a relaţiilor, principalul domeniu vizat de aceste complicaţii. Trebuie să învăţaţi să construiţi relaţii echilibrate, frumoase, în care personalitatea şi aspiraţiile fiecăruia sunt respectate şi duse la îndeplinire. Sunteţi un om liber, chiar mai liber decât păreţi şi aveţi nevoie de această libertate pentru a evolua, pentru a vă descoperi şi pentru a vă “scutura”, de orice fel de dependenţă, inclusiv de cea faţă de partenera de cuplu, care vă completează, dar nu vă poate umple viaţa, aşa cum aţi sperat.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteți un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacției Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menționați pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertății”. Răspunsul îl veți găsi în Libertatea de duminică şi în pagina specială de horoscop din ghidul Libertatea de weekend.

Urmărește-ne pe Google News