Eugenia Pop, 22 iunie 1984, ora 11.20, Cluj-Napoca. Rac cu ascendentul în Fecioară. Dacă ora este bună, e posibil să părăsiţi locul naşterii pentru a vă descoperi adevăratul potenţial. Există şi numeroase piedici pe drumul dv., una dintre cele mai importante fiind propria ten­­­­­dinţă de a vă dori totul, a­­cum. Rezervele de energie de care dispuneţi vă vor permite să vă atin­­­­­geţi cele mai importante scopuri, dar condi­ţia esenţială este să vă desprin­deţi de familie, de ţelurile false imprimate de aceasta şi să vă asumaţi un sens clar, propriu, de evoluţie profesională şi socială. În prima jumătate a acestui an veţi avea şi şansa unei schimbări în plan profesional.
Eugenia Hudescu, 25 septembrie 1984, ora 14.14, Mangalia. Balanţă cu ascendentul în Săgetător. Dragostea, cu toate variantele şi nuan­ţele ei, inclusiv cea maternă, este esenţială pentru evoluţia dv. Ca să vă apropiaţi, pas cu pas, de împlinirea acestei aspiraţii profunde a sufletului dv., ar trebui să vă asu­maţi responsabilitatea pentru propria viaţă, să luaţi decizii şi să vă conturaţi un ideal personal, pe care să îl şi puneţi în practică. Pentru moment, sunteţi asemenea unui vas în care s-au acumulat destule influenţe, dar multe dintre ele nu vă caracterizează. De aici trebuie să porniţi: să vă luaţi inima în dinţi ca să faceţi curăţenie în propriul dv. suflet şi să alegeţi ceea ce vă defineşte cu adevărat.
Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele şi data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în aceste pagini ale Suplimentului de weekend şi în Libertatea de duminică.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News