Irina A., 5 octombrie 1945, ora 15.30, Jugur. Balanţă cu ascendentul în Vărsător. Sunt foarte multe de spus despre ceea ce indică astrele în astrograma dv., dar referitor la întrebarea a­­­­­­dresată vă pot răspunde că e mai mult un dor, justificat de nevoia uriaşă de dragoste şi de a împărtăşi acest sentiment copleşitor. Toate rolurile asumate în numele iubirii sunt esenţiale, mai ales cel de ma­­mă. Multe aspecte, delicate, vorbesc despre nevoia de a vă simţi mereu acceptată în viaţa cuiva anume pentru a vă păstra vie inima. A­­­­­­trageţi de fiecare dată acelaşi tip de bărbat, care vă solicită instinctul matern şi nu numai. Ca să vă regăsiţi echilibrul, ar fi bine să nu pier­deţi nici o ocazie de a iubi, pur şi simplu.
Mihaela Apostol, 28 mai 1976, ora 13.00, Bucureşti. Gemeni cu ascendentul în Fecioară. Sunteţi înzestrată, conform orei indicate, cu o mare putere de transformare şi schimbare interioară, care vă e necesară ca să puteţi integra armonios lecţiile pe care vi le prezintă propria viaţă. Motivul principal al nemulţumirilor şi al neli­niştilor sunt banii şi resursele de orice fel de care trebuie să faceţi rost cu propriile puteri. Există pericolul de a ajunge victima unor bărbaţi care pretind că vă sunt prieteni, dacă veţi da de înţeles că sunteţi în căutarea unei surse de bani, simplă şi rapidă. E stemult mai bine să vă con­turaţi singură drumul în viaţă, nu în sensul de a nu accepta un partener, ci de a vă baza în primul rând pe propria persoană.

Urmărește-ne pe Google News